Foto-Reportaj | Biserica fortificată Șura Mare între expediţiile militare otomane și cei 116 soldați germani

Odată cu trecere timpului, comuna Șura Mare s-a schimbat foarte mult aritectual, însă a rămas cu o atracție turistică, veche de peste 700 de ani. Este vorba despre biserica evanghelică fortificată, care poate fi văzută la intrarea în comună dinspre Mediaș pe partea dreaptă a drumului. Și în prezent, biserica își păstrează în cea mai mare parte forma iniţială. De asemenea, în apropierea acesteia se află și parcela soldaților germani din Al Doilea Război Mondial, unde sunt înhumați 116 militari. Parcela se află în cimitirul evanghelic-lutheran din spatele bisericii, fiind amenajată în anul 1975. 

Prima atestare a Bisericii evanghelice fortificate din Șura Mare provine din 1332.  În 1493 a fost parțial distrusă de invazia turcilor otomani, fiind refăcută între anii 1494-1497, cu bani de la administrația Scaunului Sibiului și a celor Șapte Scaune săsești. Din aspectul inițial se poate vedea și astăzi sistemul de trei nave, care sunt împărțite de un șir de arcade.

Vechea biserică evanghelică aparținea unui vechi tip de bazilici din secolul al XIII-lea răspândit în zona Sibiului, fapt confirmat de prezența absidiolelor estice ale navelor laterale, întrucâtva asemănătoare celor de la Cisnădie, Cisnădioara, dar mai ales celor de la Gușterița. Neobișnuit de lunga bazilică romanică, închinată Fecioarei Maria, avea și o clopotniță cu trei niveluri deasupra capătului vestic al navei centrale, deschis la parter ca un portic boltit în cruce. Din incinta care va fi înconjurat odinioară biserica nu s-au mai păstrat decât un turn de apărare și două fragmente de zid.

Biserica luterană, care purta ramul Sf. Maria,  a fost o bazilică romanică, ce avea turn, trei nave şi absidiole în dreptul navelor laterale. Monumentul este păstrat în cea mai mare parte în forma iniţială. Navele laterale au şase travee, care încă mai păstrează vechile bolţi în cruce. Biserica, care păstrează încă multe părţi din basilica romanică iniţială construită în sec. al XIII-lea a fost fortificată în sec. al XV-lea după principiile stilului gotic. 

Clădirebisericii evanghelice fost înzestrată cu elemente de apărare. Corul a primit o supraînălţare pe console şi deschideri de tragere (maşiculi). Un şir de ferestre de tragere a existat şi la nivelul peretelui etajului adăugat. Nu este clar dacă şantierul, marcat cu data de 1495, a lucrat şi la aceste componente. Peste partea de vest a navei, deasupra intrării, a apărut un turn. La coronament a dispus de o platformă şi o galerie de lemn, ieşită în console din acelaşi material. Nivelul fortificat în consolă de peste absida corului se sprijină pe contraforţi şi console profilate, lateralele corului pe maşiculiuri, iar la partea superioară se află metereze în formă de cheie întoarsă. Pentru fortificarea turnului de vest, navele laterale din flancuri au fost înlocuite cu turnuleţe, care mai târziu au fost demolate, iar deasupra s-a construit un cat de apărare, care în 1854 a fost înlocuit cu actualul acoperiş ascuţit. Interiorul este definit de tribunele din lemn viu colorate şi de stranele pictate din navele laterale, care au fost aduse aici din motive de siguranţă din biserica din Drăuşeni, aflată într-un lung proces de restaurare. Din zidul de fortificaţie al ansamblului nu se mai păstrează aproape nimic. 

Turnul datează probabil anterior anului 1643, marcat ca o posibilă dată de restaurare, urmată de altele, din secolele XVIII-XIX. Desenul istoric de care dispunem, prezintă şi un alt adaos, pe sud, tot în forma unui turn mai scund, cu contraforturi treptate înalte, dar înzestrat şi el cu galerie de tragere. Este posibil ca şi vechiul turnuleţ de scară, cu bază circulară, amplasat la sud de turnul principal de la vest să fi fost şi el modificat la forma unui turn colateral, mai scund, cu acoperiş piramidal. Turnul în 1854 a ajuns la forma sa actuală. Din cetatea de odinioară a rămas doar o porțiune de zid pe partea vestică și un turn de apărare. Rămășițele de fresce au fost descoperite în 1979

În casa parohială luterană se păstrează elemente arhitectonice specifice romanicului târziu, ce au dus la concluzia că în acest loc ar fi putut funcţiona o mănăstire.