Cavalerii Turnului Ȋnclinat din Ruși „luptă” la Maratonul Sibiului pentru proiectul“Satul învață Engleză!”
Necunoașterea limbii engleze de către tinerii din comuna Slimnic este o piedică tot mai vizibilă în dezvoltarea lor. În urma consultărilor și activităților pentru Slimnic – Sat European de Tineret 2021 s-a constatat că foarte puțini tineri cunosc limba engleză cel puțin la nivel conversațional.
Deși se poate crea un cadru care să le asigure schimburi de experiență în alte țări sau să se primească voluntari din alte țări în comună, există reticența de a accepta aceste schimburi din cauza barierei lingvistice. Pe lângă schimburile de experiență, engleza este o piedică pentru ei și în utilizarea de conținut digital, majoritatea netradus în limba română. De asemenea, engleza le va fi de folos pentru a accesa în viitor mai multe oportunități de pe piața muncii, tot mai condiționată de cunoașterea acestei limbi.
Scopul acestui proiect este învățarea limbii engleze într-un mod non-formal de către tinerii din comuna Slimnic. Comuna noastră deține titlul de Sat European de Tineret 2021 iar în urma consultării tinerilor am realizat că lipsa cunoașterii limbi engleze este una dintre piedicile pe care le întâmpină în dezvoltarea personală. Prin acest proiect ne propunem o serie de activități care să faciliteze învățarea, prin sesiuni de aprofundare, o să folosim și softuri educaționale (Duolingo), achiziționăm cărți în limba engleză și alte materiale educaționale. Spre finalul proiectului vrem să asigurăm vizite unde să aplicăm cunoștințele acumulate. La final vrem să organizăm și un eveniment concurs pentru ai recompensa pe cei mai activi participanți. Implementarea “Satul învață Engleză!” o să ne ofere posibilitatea de a fi mai vizibili ca și comunitate nu doar la nivel național, ci și internațional. Astfel, noi o să putem aplica în viitor la proiecte de schimburi de experiență pentru tinerii din comuna noastră, o să ne putem prezenta comuna, cu obiectivele ei turistice, mai detaliat celor care ne vizitează. Aceste puncte de pornire anticipăm că vor duce pe termen lung la tineri mai pregătiți și pentru sectorul economic – chiar să devină antreprenori sau să fie mai pregătiți pentru locuri de muncă mai bine plătite.
„Activitatea noastră a început în anul 2018, sub forma Clubului Green Impact Cavalerii Turnului Ȋnclinat din Ruși, care este un club de inițiativă comunitară pentru tineri, aflat sub egida Fundației Noi Orizonturi, cu scopul de a promova patrimoniul local și ecoturismul. Din acest club fac parte peste 40 de elevi ai Școlii Gimnaziale Slimnic, precum și absolvenţi ai acesteia.
În ultimii trei ani am avut numeroase activități, de la a instala panouri de informare turistică și de a promova obiective turistice din comuna la a construi și întreține un solar de legume în curtea școlii din Ruși. Alte exemple sunt: confecționarea de obiecte hand-made, documentare, ecologizare, gătit, organizarea unei tabere de vară, promovarea tradițiilor.
În 2020, grupul de inițiativă #Sliminc2021 format din membrii și voluntarii asociației noastre, a reușit obținerea titlului de Sat European de Tineret 2021 pentru comuna Slimnic. Acest program urmărește să contribuie la dezvoltarea sectorului de tineret din mediul rural, prin activarea tinerilor și autorităților publice din aceste comunități. De la preluarea acestui titlu tinerii din comuna noastră sunt implicați în diverse activități – crearea de spații pentru tineri, drumeții, consultări și dezbateri publice, încurajarea cititului, etc.
Pe lângă acest titlu, asociația noastră a mai implementat în 2020 un proiect de educație digitală, Cavalerii Digitali, a organizat o școală de vară de o săptămână în satul Ruși și a organizat și câteva campanii de sprijin a comunității în perioadele grele din pandemie.”, Cavalerii Turnului Ȋnclinat din Ruși

Comentariile sunt închise.