Florin Cîţu a anunţat, miercuri, adoptarea noilor măsuri aplicabile de la 1 august. ”Relaxare este un cuvânt puternic”, a transmis premierul la finalul şedinţei de Guvern.
”Am aprobat măsurile de relaxare de la 1 august. Relaxare este un cuvânt puternic astăzi pentru că nu se relaxează foarte mult aceste măsuri, multe dintre ele sunt menţinute”, a transmis, premierul Florin Cîţu.
”Aş menţiona activităţile cultural-artistice şi de divertisment în spaţii deschise, cu participarea a cel mult 75.000 de persoane, în localităţile cu incindenţă mai mică sau egală cu 2 la mie, este foarte important, iar o condiţie importantă este că participanţii trebuie să fie vaccinaţi, trecuţi prin boală sau testaţi”, agăugat premierul.
De asemenea, premierul a precizat că în localuri pot intra doar persoane vaccinate, programul de funcţionare rămânând până la ora 2.00.

Comentariile sunt închise.