ACS Athletic Șura Mare atrage an de an tot mai mulți copii din comuna noastră, Șura Mare. Potrivit reprezentanților clubului șurean de fotbal, interesul este atât de mare, încât în prezent sunt grupe de 16-17 ani, 14-15 ani, 11-13 ani, 8-10 ani, respectiv 6-9 ani (ultima grupă înființată)
Familia ACS Athletic Șura Mare
Ghișe Marcus, Benson Alexander, Floca Raul, Minculeasa Andrei, Ilie Gabriel, Chisalita Paul, Popenta Sergiu, Tatu Sergiu, Lăcău Alexandru, Vintilă Ștefan, Florea Favius, Bratu Adrian, Năiță Eric, Bujor Casian, Olteanu Mihai, Huzu Pavel, Mohanu Denis, Băra Ovidiu, Nistor Dragoș, Tatu Denis, Ursu Simone, Grozav Raul, Iancu Alexandru, Crîmu Sebastian, Ursu Maria, Pop Luca este sunt reprezentanții lotului, cei care se dedică trup și suflet pentru a aduce medalii, cupe și a face cunoscută comuna Șura Mare în domeniul sportiv. De asemenea, Șura Mare și Hamba se mai poate mândri și cu cele patru jucătoare, Băilă Maria, Bratu Cătălina, Floca Camelia și Nistor Medeea care în prezent, sunt piesele de bază în echipa feminină a celor de la FC HERMANSTADT.

„Deși, anul 2021 a început în plină pandemie activitatea sportivă nu a avut foarte mult de suferit în cadrul grupului ACS Athletic Șura Mare. Respectând măsurile de protecție anti covid am continuat să ne pregătim și surpriza noastră a fost că tot mai mulți copii din comunitate și-au dorit să se dezvolte sănătos și au venit să se înscrie în grupul nostru. Astfel am creat alături de celelalte grupe ,16-17 ani, 14-15, ani, 11-13 ani, 8-10 ani, o grupă mai mică cu copii de 6-9 ani. Anul acesta nu am participat la foarte multe competiții întrucât am fost constrânși de valul pandemic să ne axăm doar pe antrenament, iar după 1 iunie când măsurile sau relaxat am participat la 3 turnee la care am fost invitați.”, a spus pentru Sibiul în Imagini, Dorin Remus Ursu, unul dintre antrenorii clubului ACS Athletic Șura Mare.

Locul 4 la turneul STELELE VIITORULUI București
Turneul STELELE VIITORULUI București a fost primul turneu al categoriei 2009-2011, unde micii sportivi au concurat alături de echipe de top cum ar fi, U.Craiova, Inter București, CSA Steaua, Rapid, Tg.Mures, ASC Caracal, CS Bacău, CS Focșani și au reușit un onorabil loc 4.
De asemenea, jucătorii categoriei 2007-2008 au ocupat un loc fruntași, locul I în cadrul turneului, organizat în Șura Mică și unde echipa comunei Șura Mare i-a învins pe Leii Șura Mică și pe Ultimate 11.

În cel de de-al treilea turneu al clubului ACS Athletic Șura Mare din acest an au luptat pentru aur tot jucătorii categoriei 2009-2011, însă au reușit doar locul II. Micii competitori au luptat pentru podium cu ACSDC Sibiu, însă din păcate, au pierdut finala la penalty-uri. La acest turneu au mai participat echipele Ultimate 11Sibiu, Leii Șura Mică, CSC Selimbar și Cetate Slimnic.
„CUPA MĂRII NEGRE” este următorul turneu unde va fi reprezentată și comuna Șura Mare

„Următorul turneu la care suntem invitați este „CUPA MĂRII NEGRE”, organizat în perioada 6 – 11 septembrie la Constanța, acolo unde vom avea posibilitatea încă o dată să ne măsurăm forțele cu marile puteri fotbalistice ale României. Ne simtim cu toții onorați că reprezentăm Comuna Șura Mare, arătând că suntem capabili de lucruri frumoase aici și că indiferent de vremurile și situațiile prin care am trecut în cei 12 ani de când ne ocupăm de destinele sportive ale copiilor din comunitatea noastră rezultatele pozitive se văd. Când spun rezultate pozitive nu mă refer strict la trofee, mă refer la legătura care s-a creat în comunitate în jurul acestui frumos fenomen, fotbalul.”, ne-a mai mărturisit Dorin Remus Ursu.






Comentariile sunt închise.