Comuna Șura Mare își cheamă Fiii Satului acasă printr-un festival dedicat lor

Festivalul „Fiii Satului” este de fapt, o sărbătoare de suflet legată nu de evenimentele agrare, ci de tezaurul pe care îl reprezintă fiii satului pentru aşezările de la ţară. Aflat la prima ediție își propune se evoce trecutul şi să cinstească prezentul, prin prezenţa masivă a celor care şi-au găsit viaţa prin alte ţări şi oraşe. Șura Mare va răsuna de voie bună duminică, 22 august, începând cu ora 16:00, deoarece Fiii Satului vor fi sărbătoriți prin cântec și joc.

Ca și în celelalte localități rurale din județul Sibiu datinile și obiceiurile se regăsesc la aproape orice sărbătoare și moment al vieții. Din acest an la toate aceste tradiții s-a mai adăugat un eveniment nou – care este menit să îi readucă în vatra strămoșească pe toți cei care au plecat din comuna aflată la aproximativ 10 km de Sibiu.

Manifestarea va avea un program bine organizat, un adevărat maraton al cântecului şi dansului popular. Însă, cu o zi înainte de eveniment, junii satelor Șura Mare și Hamba, îmbrăcați în straie populare, vor străbate ulițele comunei pentru a vesti spectacolul organizat pentru fii plecați în lume, fiind astfel și un omagiu adus îndrăgitul interpret de muzică populară, Daniel Rosalim, un tânăr trecut la cele veșnice … mult prea devreme.

Atmosfera va fi întreținută de Ansamblul Profesionist „Cindrelul Junii” Sibiului care va realiza întregul program artistic. Terenul de Fotbal din Șura Mare va „prinde„ VIAȚĂ și va fi o mică scenă de lansare pentru artiștii și instrumentiștii locali. De asemenea, Răzvan Năstăsescu, Mariana Jianu, Geanina Gavrilă, Aurelian Suciu, Sânziana Ștefan, Izabela Tomiță sunt doar câțiva dintre îndrăgiții interpreți de muzică populară care vor încânta audienţa, iar seara se va încheie cu un recital extraordinar susținut de Mariana Anghel.

Festivalul „Fiii Satului” In Memoriam Daniel Rosalim este organizat de Primăria și Consiliul Local Șura Mare în colaborare cu Asociația Șura Mare Culturală.

Comentariile sunt închise.