500 lei, amendă primită de cetățeanul care a „decorat” în culorile tricolorului statuia baronului Brukenthal
În urma activităților specifice desfășurate de către polițiștii de la investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, in cursul acestei zile a fost identificat bărbatul care în dimineața zilei de 9 octombrie a.c., în jurul orei 06:00, ar fi aruncat cu o substanță ce pare vopsea pe o statuie baronului Samuel von Brukenthal, amenajată la începutul lunii septembrie în Piața Mare a municipiului Sibiu, la eveniment fiind prezent și președintele României, Klaus Iohannis. Știrea inițială poate fi citită aici.
„Este vorba despre un bărbat în vârstă de 37 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu, care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei conform art. 2 punctul 4 din Legea 61/1991 (aruncarea asupra unei persoane, construcții sau asupra unui mijloc de transport cu obiecte de orice fel, cu substanțe inflamante, iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, corosive sau care murdăresc, dacă nu s-au produs vătămări ale integrității corporale sau sănătății, ori pagube materiale).”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu,
Cercetările în acest caz continuă, urmând a fi luate măsurile legale în funcție de prejudiciul comunicat de către partea vătămată.
La scurt timp după incident statuia a fost curățată de către muzeografii instituției de cultură sibiene care poartă numele baronului Samuel von Brukenthal. „Am aflat cu regret despre actul penal comis la Sibiu, eu aflându-mă la București cu prilejul unei expoziții dedicate Zilei Naționale a Spaniei. S-au luat rapid măsuri iar statuia a fost curățată. Trebuie să știți că noi am întreprins un chestionar în ultima vreme și toți sibieni și turiști s-au arătat plăcuți impresionați de statuia Baronului Brukenthal fiind de acord cu plasarea acesteia. Stropirea cu vopsea a fost un gest ce denotă lipsă de educație dar și lașitate. Atât a învățat din viața lui Avram Iancu, a lui Horea, Closca și Crisan?! Trebuia să își asume gestul persoana, dar politia și celelalte instituții vor face tot ce e posibil pentru găsirea făptașului și pentru a răspunde pentru gestul făcut. Totuși suntem într-o țară guvernată de legi și cine comite ilegalități trebuie să răspundă. Felicitări, sibienilor care au răspuns, au comentat și s-au arătat indignați. Statuia Baronului Brukenthal e curățată acum, iar sibienii și turiști pot să se bucure de acest monument. Ați văzut la proteste unii protestau alții făceau poze în fața Palatului Brukenthal iar după protest familii cu copii, tineri și bătrâni au continuat să își facă fotografii lângă această statuie. Aceasta este România frumoasă… până una alta alte gesturi mizerabile nu cred că merita publicitate. Noi, cei care lucrăm în domeniul cultural, trebuie să aducem bucurie și fericire oamenilor și asta contează, iar mizeriile unora trebuie ținute în alta parte, acolo unde le e locul.”, a scris Alexandru Chituță, șef Secție Educație, Marketing, Comunicare și Secretariat Muzeul Național Brukenthal pe contul personal de Facebook.
Foto: Facebook Alexandru Chituță

Comentariile sunt închise.