Trei forțe politice au condus destinele sibienilor mai bine de 15 ani: FDGR,PNL și PSD. La alegerile locale de anul trecut în Consiliul Județean Sibiu au fost aleși 4 reprezentanți ai noii formațiuni de centru dreapta – USR: Anca Mălaiu, Ruxandra Cibu- Deaconu, Adrian Echert, Constantin Folescu și Claudiu Mureșan (ultimul renunțând la mandat după ce a fost ales senator USR Sibiu). Reporterul ziarului nostru i-a interviat pentru a afla cum a decurs primul an de mandat și care a fost implicarea lor în soluționarea problemelor și nevoilor cetățenilor pe care îi reprezintă.

Anca Mălaiu
Am participat la toate sedințele Consiliului Județean și a Comisiei pentru cultură, învăţământ, culte, tineret şi sport din care fac parte.
Sunt membră a două Consilii de Administrație: Consiliul de Administrație al Centrului Școlar de Educație Incluzivă, nr. 1, Sibiu și al Complexului Național Muzeal Astra Sibiu.
Am avut o intervenție în Comisia de specialitate legată de Regulamentul de organizare şi funcţionare a pieţei volante organizate de Consiliul Judeţean Sibiu. În urma acestei intervenții au fost introduse două amendamente care au fost ulterior votate.
Am avut o intervenție legată de reorganizarea Centrelor pentru Copii și Adulți din județul Sibiu. În urma acestei intervenții am solicitat să fac parte din grupul de lucru care s-a ocupat de această reorganizare. Am participat la toate sedințele acestui grup și am ajuns să mă familiarizez cu fiecare centru în parte și problemele cu care se confruntă.
În urma intervenției prin care am cerut o analiză a cauzelor care au dus la numărul mic de proiecte înscrise pentru accesarea de fonduri prin Agenda educațională 2021, am fost cooptată în grupul de lucru care elaborează Ghidul de finantare pentru Agenda educationala 2022.
Am activat în cadrul Comisiei de soluţionare a contestaţiilor pentru proiectele depuse în vederea finanţării prin Agenda pentru Educaţie 2021.
Am participat la Forumul Orașelor Verzi, Conferință de Politici Publice de Mediu, împreună cu reprezentanți a peste 30 de municipalități din țară, dar și din străinătate.

Ruxandra Cibu- Deaconu
Pentru mine anul de mandat ca și conislier județean a reprezentat un an plin cu provocări despre o lume pe care o bănuiam a fi rigidă, însă o dată ajunsă în sistem am realizat că dimensiunile problemei sunt cu mult peste ce gândeam. Pentru cel venit din afara sistemului , pentru cel care a lucrat o viață întreagă în mediul privat, “adaptarea” în structura birocratică și de cele mai multe ori absurdă este anevoiasă și de cele mai multe ori însoțită de zeci si sute de întrebari de funcționalitate.
Sunt membru in Consiliul de Administrație al Spitalului de Pneumoftiziologie și membru ATOP: În ambele situații am încercat să aduc cât mai mult din cunoștințele mele profesionale și să sugerez soluții pentru probleme curente în ambele părți.
M-am implicat cât am putut de mult în campania de vaccinare din județ prin acțiuni susținute în parteneriat cu Ministerul Sănătății. Tot în domeniul sănătății o reușită notabilă a fost rezolvarea crizei vaccinurilor anti-tuberculoza BCG a.i din iulie 2021.
Tot la capitolul reușite aș nota vizitele efectuate în județ alături de arhitectul Eugen Vaida și Ambulanța pentru monumente pentru castelul Brukenthal din Micăsasa și castelul Apafy din Dumbrăveni.
Îmi doresc ca în anul următor acțiunile mele să fie mai eficiente și cu mai mare impact pentru comunitatea județeană și voi încerca să-mi duc la bun sfârșit și ce am promis și proiectele în care sunt implicată.

Adrian Echert
În calitate de consilier județean am participat la 27 de ședințe de Consiliu Județean din 28 posibile și tot la atâtea ședințe de comisie în cadrul Comisiei de buget – finanțe. Sunt reprezentantul CJ Sibiu în consiliile de administrație ale Spitalului Județean Sibiu și cea a Sălii Transilvania.
În timpul acestui an de mandat, împreună cu colegii consilieri din grupul USR, am redactat și propus o hotărâre de CJ pentru modificarea regulamentului de organizare și funcționare. Mai precis am dorit înregistrarea sau transmiterea în timp real și a ședințelor de comisii pentru a îmbunătăți informarea publică și relația dintre CJ și cetățeni. Propunerea a intrat in dezbatere în cadrul grupurilor partidelor, iar grupul PNL a venit cu contrapropunere pe aceste amendamente ca toate modificările sau interpelările din comisii și ședința de plen să fie transmise cu 24, 48 sau 72 de ore înainte de ședințe, în funcție de tipul ședinței. Practic se restricționa și îngreuna întregul proces mai mult decât este acum, iar asta ne-a făcut să renunțăm la propunere, PNL având majoritate absolută și putând modifica sub orice formă aceste prevederi.
Ca reprezentant al grupului de consilieri am participat și la discuțiile legate de bugetul pentru anul 2021 unde am venit cu 3 propuneri de bugetare știind că va fi un buget auster. Propunerile au fost legate de studiile mai multor trasee de piste de biciclete între localități din județ, o nouă bază pentru salvamont și două noi refugii și un buget pentru punerea în siguranță a obiectivelor de patrimoniu din județ. Nu au ajuns să fie prinse în buget nici unele din propuneri dar am primit asigurări că vor fi incluse în planurile de viitor. Mai specific se caută finanțare pentru studiile și construcția mai multor piste și se caută locație și costuri mai exacte pentru baza de salvamont.
Am fost membru activ în grupul de lucru pentru rezolvarea problemei salariaților de la Biblioteca Astra. Aici am venit cu soluții concrete și m-am angajat chiar să le propun în fața angajaților Bibliotecii, dar ele nu au fost agreate în final și de managementul instituției.
Ca membru în consiliul de administrație a Spitalului Județean a trebuit să fiu secretar al celor două comisii de concurs pentru desemnarea managerului spitalului judetean, de unde am încercat să urmăresc buna desfășurare a procesului și mai ales informarea opiniei publice asupra detaliilor.
Ca părere și opinie personală despre acest an de consilier județean pot să vă spun că aparatul de specialitate din cadrul instituției este profesionist . Documentele sunt transmise la timp și în formate relativ ușor de parcurs. Ședințele de comisie, cel puțin în cea de buget unde sunt membru, sunt informative și se primesc răspunsuri necesare la solicitările noastre atat din partea aparatului CJ cat și a directorilor de instituții dacă este cazul. Acesta era și unul din motivele pentru care doream transmiterea live a ședințelor de comisie, pentru ca presa și opinia publică să aibă toate detaliile discutate și să înțeleagă voturile scurte și cu puține intervenții din ședințele de plen. Munca de consilier în opoziție este una care implică mult timp și puține satisfacții. Una pentru că sunt multe proiecte ce trebuie analizate atent, atât cât permite timpul, și cealaltă pentru că suntem doar 4 consilieri din 33, iar proiectele noastre greu pot fi puse în practică. Suntem aici să vă reprezentăm și o vom face în continuare cu simț de răspundere și cu vigilență, indiferent câți nervi și timp va costa.

Constantin Folescu
A fost o perioadă intensă pentru mine întrucât am vrut să mă implic cât a depins de mine în activitatea mea de consiler județean. Pe lângă sedințele și comisiile la care am participat, m-am alăturat in aceasta perioada in consiilile de administratie ale Salvamont Sibiu si a Centrului Școlar de Educație Incluzivă Mediaș. De asemenea m-am implicat activ în activitățiile de verificare a comercianțiilor ce-și vând produsele în Piața Sălii Transilvania.
Una dintre acțiunile cele mai plăcute, dar și solicitante a fost a fost în cadrul comisiilor de evaluare a proiectelor depuse pentru: 1 Comisia pentru proiectele sportive-structuri de drept privat și 2 Comisia de evaluare și selecție a proiectelor de și pentru Tineret- Agenda pentru Tineret 2021.

Comentariile sunt închise.