Inovație tehnologică în planificarea lucrărilor de intervenție în infrastructura rutieră a Sibiului

Road Asset Management System (RAMS) este numele sistemului care va contribui prin analize de date la deciziile privind planificarea investițiilor ample în infrastructura drumurilor, dar și a intervențiilor de întreținere și reparații.

RAMS este un soft care colectează informații despre starea drumurilor și care, pornind de la corelarea mai multor parametri, inclusiv a unor modele de deteriorare, va funcționa ca un instrument suport privind planificarea multianuală a intervențiilor în infrastructura rutieră a orașului.

Primăria Municipiului Sibiu va beneficia în acest proiect de consultanță din partea unei firme italiene specializate în acest tip de proiecte, Studi e Pianificazione del Territorio.
Contractul este finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, prin intermediul unei finanțări nerambursabile de 300 000 euro, acordată Sibiului în cadrul ultimului împrumut contractat de municipalitate.

Mai multe informații, aici:https://sibiu.ro/primaria/comunicat/9704

Comentariile sunt închise.