Sibiul în Imagini își propune să vă prezinte reprezentanții instituțiilor publice, politicienii și primarii și dintr-o altă perspectivă. Ne dorim să descoperim împreună cu dumneavoastră OMUL din spatele funcției, unde fie a fost numit prin concurs fie ocupă funcția datorită votului cetățenilor. Continuăm seria articolelor jurnaliste, intitulată „Gânduri la început de An Nou”, și vă transmitem mesajul chestorului de poliție Tiberiu Iulian IVANCEA, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.
Traversăm o perioadă dificilă, complexă, trăim o ecuație cu multe necunoscute, dar să nu uităm că nu putem avansa altfel decât ieșind din zona de confort.
Îmi doresc ca începutul de an și nu numai să ne împuternicească să fim cât mai asumați! Să ne asumăm riscurile, provocările, să fim cât mai responsabili și conștienți de misiunea pe care avem cu toții.
În numele polițiștilor sibieni, transmit întregii comunități dorința noastră de a menține un standard ridicat al muncii polițienești, de a fi mereu alături de cei care au nevoie de sprijinul nostru, de a răspunde prompt și adecvat cerințelor sociale, de a da dovadă de profesionalism în orice acțiune întreprindem astfel încât orice persoană care trăiește sau trece prin județul nostru să se simtă în deplină siguranță!
Desigur, aceste deziderate pot fi duse la îndeplinire numai cu sprijinul cetățenilor, într-un parteneriat onorabil bazat pe încredere, pe respect față de lege, pe prețuirea valorilor morale deopotrivă.
Cu onoare și respect!

Comentariile sunt închise.