În cursul nopții, pompierii militari ai ISU Sibiu au fost solicitați să intervină de urgență în comuna Slimnic pentru stingerea unui incediu la acoperișul unei societăți comerciale.
„Incendiu acoperiș sediu societate comerciala la ieșirea din localitate Slimnic spre Mândra.
Alerta s-a dat în jurul orei 21:30. La fața locului s-au mobilizat prompt pompierii militari ai Detasamentului Sibiu cu 2 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. De asemenea s-au mobilizat și membrii SVSU Slimnic. Au ars aproximativ 70 mp din suprafața acoperișului și s-au degradat documente și mobilierul biroului aflat la mansardă.”transmit reprezentanții ISU Sibiu
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de utilizarea unui coș de fum neizolat corespunzător.


Comentariile sunt închise.