Deputatul Bogdan Trif le-a citit joi, 24 februarie, povești copiilor de la Grădinița nr. 42 din Sibiu, iar despre această întâlnire sibian ne-a mărturisit că a fost unul dintre cele mai emoționante momente din viața sa publică.
„Am avut onoarea de a fi invitat, de doamnele prof. Dana Elena Barbu și Consuela Boborodea, educatoarele grupei mari C – Ștrumfii de la Grădinița nr. 42 din Sibiu, la ora de lectură. Am fost primul dintre invitații care vor participa la această activitate a grădiniței, înscrisă în Programul Național „Citește-mi 100 de povești!”. Elefantul Elmer este protagonistul poveștii citite ieri, o pildă despre prietenie, bucurie și solidaritate. Reacția copiilor, sinceritatea și frumusețea gândirii lor m-au impresionat. Am convingerea că toate acestea nu li se datorează doar părinților, ci sunt, în mare parte, rezultatul muncii doamnelor educatoare. Le felicit pentru dragostea și atenția cu care îi învață, zi de zi, lucruri minunate pe cei mici!
Le-am vorbit copiilor și despre importanța protejării mediului, explicându-le că acest lucru înseamnă protejarea sănătății și a vieții oamenilor.
Grădinița nr. 42, de pe str. N. Iorga arată impecabil. Doamna director Maria Gândilă a reușit modernizarea și mansardarea vechii clădiri, așa încât copiii au la dispoziție un spațiu generos, frumos și foarte prietenos.
Eu cred că dascălii, începând cu educatoarele de la grădiniță, sunt adevărați eroi ai României. Ei nu sunt doar cei care le pun copiilor „creionul în mână”, ci sunt cei care modelează caractere, creionând viitorul națiunii.
În fața lor, mă înclin!”, a mărturisit Bogdan Trif.


Comentariile sunt închise.