Nicu Ștefănuță: Birourile mele europarlamentare din țară sunt gata să primească ajutoare pentru refugiații ucraineni

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță a anunțat astăzi prin intermediul paginii sale de Facebook că își deschide ușa  birourile sale din țară pentru a primi ajutoare pentru refugiații ucraineni și persoanele dislocate care sunt încă pe teritoriul Ucrainei sau al Republicii Moldova.

„Am vorbit cu foarte mulți voluntari. Ei îmi spun așa: în vamă sunt în acest moment mulți oameni care vor să ajute. Ajutorul trebuie organizat și coordonat, iar societăți precum Crucea Roșie sau ISU centralizează nevoile refugiaților. Puteți contribui mai ușor cu cele necesare ducându-le direct la birourile Nicu Ștefănuță din Sibiu, Cluj, Constanța și Craiova, iar de restul ne ocupăm noi.”, a transmis Nicu Ștefănuță.
De ce au nevoie oamenii?
Marea parte a refugiaților sunt femei și copii, având în vedere ordinul de încorporare al bărbaților și excepțiile limitate de la acesta.
Oamenii au nevoie de alimente, dar MAI ALES de:
  • medicamente, siropuri, antinevralgice, pastile anti stress, chiar și antibiotice,
  • absorbante,
  • hăinuțe pentru copii, scutece, piureuri pentru copii,
  • saltele, plăpumi,
  • obiecte de igienă.
Unde?
Vor colecta aceste ajutoare la cele 4 birouri europarlamentare din țară, de luni până vineri, între orele 9-17.
  • Sibiu, Strada Turnului 12, tel: +40 757 078 090
  • Cluj-Napoca, Strada Ploiești 31, tel: +40 746 077 630
  • Constanța, Bulevardul Mamaia 39, tel: +40 731 858 319
  • Craiova, Strada Frații Buzești 12, tel: +40 757 874 909
„Cum facem să ajungă la refugiați? Suntem în legătură cu diferite societăți de transport. Așteptăm răspunsul lor.
Mulți refugiați nu vor să părăsească teritoriul ucrainean. Astfel, o provocare este de a-i ajuta acolo unde sunt. De a ajunge cu ajutoarele până la Cernăuți sau Republica Moldova. Haideți să ajutăm Ucraina! România este solidară, România este generoasă, România este umană!”, a mai transmis europarlamentarul sibian.

Comentariile sunt închise.