Primarul orașului Tălmaciu, Ioan Oancea a reușit să întregească lista bunurilor orașului cu un teren de peste 17 mii de metri pătraț
„Schimbarea pe care noi, liberalii sibieni, am produs-o la conducerea Primăriei orașului Tălmaciu se vede nu doar într-un alt tip de abordare, în apropierea reală de oameni și de problemele lor, ci se poate cuantifica și financiar. Tălmaciu are un buget mai mare, în parte datorat economiilor pe care colegul meu Ioan Oancea și echipa sa au reușit să le facă. Sunt zeci de mii de lei care, însumate, ating valori importante și care au fost puse în slujba interesului public. Am discutat cu Ioan Oancea și despre a doua prioritate majoră a sa, noul Dispensar, și l-am asigurat că îl voi sprijini. Știu că face eforturi pentru identificarea unui teren (sau teren și construcție), știu că are în vedere câteva variante și am încredere că veștile bune vor veni!”, spune Raluca Turcan

Comentariile sunt închise.