Aurelia Benson, urbanistul comunei Șura Mare, voluntar în timpul liber la centru de donații Zacaria deschis pentru refugiații ucraineni

Sute de mii de ucraineni și-au părăsit casele în ultimele zile, pe măsură ce amenințarea iminentă a invaziei rusești s-a transformat în război adevărat în dimineața zilei de 24 februarie. Societatea civilă din România și voluntarii s-au mobilizat pentru a-i întâmpina, îndruma și găzdui. Există zeci de inițiative începute de simpli cetățeni care doresc să-i ajute pe oamenii din Ucraina care fug din calea războiului. Unii asigură cazare, alții transport, alții servicii de traducere sau se oferă să aibă grijă de animalele de companie ale ucrainenilor. Printre sibienii care vin în sprijinul vecinilor noștri ucraineni se află și Aurelia Benson, mamă a doi băieți în vârstă de 15, respectiv 13 ani, copii bine educați, dar și soția lui Frederic Benson, despre care aceasta ne-a mărturisit că „este omul fără de care voluntariatul și tot ce fac eu nu ar fi fost posibil”.

Aurelia Benson, originară din Republica Moldova, provine dintr-o famile de oameni simpli, muncitori, în care a învățat încă de la o vârstă fragedă să devină o învingătoare, făcând față greutăților vieții. Iar, astăzi consideră că „uneori și o îmbrățișare, un cuvânt bun îți dă puterea să mergi mai departe.”  În prezent, este unul dintre angajații de bază din cadrul Primăriei Comunei Șura Mare, echipă din care face parte din martie 2021 când a început un stagiu de practică, fiind studentă la Urbanism în Sibiu. I-a plăcut atât de mult în comuna aflată la aproximativ 10 km de Municipiul Sibiu, încât după stagiu, a devenit voluntară în cadrul compartimentului de Urbanism, știind că poate ajuta la dezvoltarea comunității. Din 1 septembrie 2021 ocupă oficial postul de urbanist în Șura Mare.

Aurelia Benson are dublă cetățenie, moldovenească și franceză, dar datorită faptului că în Republica Moldova se învață și limba rusă, aceasta a decis încă din primele zile de război să se implice și să vină în sprijinul fraților săi din țara vecină, din Ucraina, care au ajuns pe teritoriul țării noastre. „Faptul că vorbesc rusă, (nu sunt translator), mi-am spus că-i pot ajuta să depășească pragul limbii. Republica Moldova are școli și grădinițe în limba rusă, acolo se vorbește, avem presă scrisă, le este mai ușor, dar aici sunt pierduți. Nu pot să mă laud că am făcut multe pentru refugiați, am încercat să îi ascult. Atunci când aud vorbindu-se rusă, efectiv mă duc spre ei și îi întreb în rusă dacă au nevoie de ajutor, mă prezint și încerc să le găsesc soluții la problemele cu care se confruntă.  Dacă mă gândesc bine, am început să-i ajut din a doua zi. Noi avem o familie de prieteni care locuiește în Kiev. Am luat legătura cu aceștia încă din prima zi și i-am întrebat dacă vor să îl trimită măcar pe băiatul lor la noi sau în Republica Moldova, unde mai am familie. Nu au dorit pe moment, au zis că în 2-3 zile se oprește totul. Apelul de ajutor a venit într-o zi de duminică, la ora 9 dimineață. Atunci m-a sunat o cunoștință din Kiev să mă întrebe unde pot găzdui o mămică care avea un copil în vârstă de 2 ani și 5 luni și altul de 10 ani. Familia aceasta se afla de la ora 6 dimineața în Chișinău și nu găsea nimic unde să stea, totul fiind ocupat. Am apelat la prietenii noștri rămăși acolo, care le-au oferit spații de cazare pentru ei, iar două zile mai târziu această refugiată împreună cu familia ei a ajuns la București unde a trebuit să căutăm pe site-uri cazare pentru ea. Am încercat să o ajutăm cu documentele necesare pentru a putea ajunge în Muntenegru.”, ne povestește urbanista comunei Șura Mare.

La centrul de donații Zacaria a ajuns alături de o colegă de-a sa din cadrul compartimentului de Asistență Socială al Primăriei Comunei Șura Mare, unde s-au implicat cât de mult au putut, ajutând la strângerea de donații, la sortarea și la distribuirea acestora spre semenii noștri ucraineni. „La Zacaria am triat haine, alimente pe categorii, iar la un moment dat am văzut familii care au venit după produse și erau pierduți. Cu toate că, voluntarii de acolo vorbeau engleza, refugiații noștri nu vorbeau. Bineînțeles că, m-am oferit să le traduc, să le explic regulile. M-am bucurat să îi văd luminându-se la față când au sesizat că li se oferă ajutor și suport.”, spune Aurelia Benson.

Aurelia ne-a mărturisit despre refugiații ucraineni că sunt uimiți despre frumusețea țării noastre, dar mai presus de orice, au rămas plăcut impresionați de bunătatea românilor. „În data de 8 martie am avut o situație mai complicată. Mai exact, un grup de 8 persoane, toate de sex feminin, 1 copil de doar 2 ani, un cățel și 2 pisici, care se aflău în două mașini căutau la ora 20:00 un loc unde să doarmă. Am încercat să le găsesc în adresele din Google Drive, însă ori erau ocupate camerele, ori nu se putea sta cu animale de companie. M-a ajutat un coleg-voluntar (Călin) de la Crucea Roșie. Acesta mi-a dat câteva adrese și într-un final doar o mașină în care se aflau patru dintre aceste persoane a ales să rămână în Sibiu până în data de 12 martie. Însă, cealaltă mașină a continuat drumul spre Germania din pricina fricii, (efectiv le-a fost frică că le acordăm ajutor gratuit) Acum sunt fericită că am reușit să găsesc refugiu la o familie, care au parte de oameni cu inimă mare. Chiar aici, în Șura Mare, și-au pus la dispoziție o pensiune unde sunt foarte bine tratați. Un alt caz fericit care mi-a umplut inima de bucurie este că am găsit cazare pentru o noapte unei mame care avea un fiu de 5 ani. Aceștia se aflau singuri în mașină. Erau extenuati și foarte speriați. Noi le-am trimis de mâncare și i-am încurajat că totul va fi bine. Din păcate, nu am suficient spațiu ca să pot caza refugiați, însă consider că dacă nu putem face bine, ar trebui să nu facem rău. Dacă tot vorbesc această limbă străină, de ce să nu o folosesc în scopuri frumoase? Cam așa încerc eu să ajut refugiații și, bănuiesc că mă implicam și mai mult dacă nu aveam serviciul. Prietenii de familie ne întreabă și ne propun mereu să ajute și ei cu comenzi de mese pentru refugiați. Unele dintre persoanele ucrainene cu care interacționez se află doar în tranzit, însă în acest puțin timp îmi mărturisesc că sunt uimiți de cât de frumoasă este România, dar și despre cât de buni sunt oamenii de aici. Refugiații ucraineni care au rămas în Sibiu încearcă să își găsească un rost, își caută un loc de muncă și școli pentru copii, dar vor să devină și voluntari. Cu toții speră că războiul se va termina în curând și se vor întoarce înapoi acasă. Unii dintre aceștia îmi spun despre România că este o țară cu totul diferită de cum și-au imaginat-o, fiind uimiți de cum poate o nație să se mobilizeze ca să ajute semenii aflați în suferință.”, consideră voluntara noastră.