Sibianca Iarina Axinte, alături de CSM Volei Alba Blaj, a cucerit AURUL Cupei României la Volei Feminin
Sibianca Iarina Axinte s-a clasat, alături de echipa sa, CSM Volei Alba Blaj, pe locul I în cadrul Cupei României la Volei Feminin, competiție organizată în perioada 19- 20 martie la Mioveni. Este prima medalie de AUR pentru tânăra noastră voleibalistă.
Un mare talent al voleiului românesc, Iarina Luana Axinte (16 ani, 1,78 m), evoluează pe postul de coordonator la Volei Alba Blaj, unde poartă tricoul cu numărul 10. Născută în data de 16 iunie 2005, la Sibiu, Iarina Axinte a început voleiul la CSȘ Sibiu. Dragostea pentru acest sport s-a înfiripat în sufletul ei de un deceniu, pe când avea doar 6 anișori. Cu toate că, a „gustat” și din înot, respectiv balet, sentimentele pentru volei au fost mai puternice.

„Turneul a fost de tip Final Four, existând 2 semifinale și o finală, în semifinală am jucat cu echipa din Voluntari, iar pentru Cupa, ne-am luptat cu CSM Târgoviște. Aceasta este prima mea medalie de aur și mă bucur că am reușit să o câștig alături de CSM Volei Alba Blaj. Voleiul pentru mine este pasiunea mea, este stilul meu de viață și ceea ce îmi doresc să fac toată viața.”, ne-a mărturisit Iarina Axinte.
În 2019 s-a transferat la CSU Medicina Târgu Mureș, echipă care i-a oferit și debutul pe prima scenă a voleiului românesc. Cu echipa mureșeană a devenit vicecampioană națională la cadete în acest an, la turneul final fiind desemnată cea mai completă jucătoare a competiției. Tot cu CSU Medicina Târgu Mureș, Iarina Axinte a ocupat locul 3 la turneul final al campionatului național rezervat junioarelor. Iarina Axinte este componentă de bază, unde este colegă cu Ștefania Cheluță, a naționalei României sub 17 ani, alături de care s-a clasat pe locul 5 la Campionatul European (2020) și pe locul 6 la Campionatul Mondial (2021).

Comentariile sunt închise.