O delegație a Consiliului Concurenței condusă de preşedintele Bogdan Chiritoiu se va afla la Sibiu în perioada 21-23 martie 2022, pentru a se întâlni atât cu autoritățile locale, cât şi cu reprezentanții mediului de afaceri, pentru a dezbate problemele cu care se confruntă aceştia pe plan local.
Din delegație vor face parte: Dan Pascu, vicepreşedinte, Daniela Bădilă, Directoor General, şi alți membri ai conducerii Autorității române de concurență. Astfel, în data de 21.03.2022 a fost organizat un eveniment alături de comunitățile de afaceri în care au fost abordate atât subiecte generale ale cazuisticii recente, cât și sectoriale din aria practicilor anticoncurențiale. În data de 22.03.2022 vor avea loc principalele întâlniri şi discutii cu conducerile autorităților locale, urmate de o conferința de presă împreună cu aceştia. Ulterior, va avea loc şi un eveniment cu specialiştii autorităților locale în care experții Consiliului Concurenței le vor prezenta abordări recente din domeniile Licitațiilor Trucate şi Ajutorului de stat.
Prezenta delegatiei Consiliului Concurenței se va încheia în data de 23.03.2022 cu o serie de întâlniri cu conducerea Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Acest ultim moment va fi marcat şi de un eveniment academic interactiv pentru studenți şi cadrele didactice, vizând elementele politicii europene de concurență.

Comentariile sunt închise.