Ciprian Faraon: Îmi doresc ca Forța Dreptei să nu dezamăgească, dar mai ales să nu vă dezamăgesc eu, pe dumneavoastră, cei care vedeți în mine un potențial reprezentant al comunității sibiene

Organizația Județeană Forța Dreptei Sibiu se lansează oficial, la eveniment participă și Ludovic Orban

Partidul Forța Dreptei, formațiunea politică a cărei baze s-au pus în luna decembrie 2021, avându-l ca președinte pe fostul lider liberal, Ludovic Orban, va avea organizație județeană și la Sibiu începând cu finele lunii aprilie.  La cârmele de conducere a formațiunii politice se vor avea oameni politici, antreprenori, oameni cunoscuți și respectați de sibieni. Și, îi vom aminti aici pe deputatul Constantin Șovăială și pe Ciprian Faraon, presedintele Executiv la Patronatul Județean al Intreprinderilor Mici și Mijlocii din Sibiu.

 

„Am semnat de curând adeziunea la partidul Forța Dreptei. Pentru cei care îmi urmăresc activitatea nu este o noutate susținerea mea publică față de Ludovic Orban. În primul rând ne dorim oameni de calitate profesională alături de noi, oameni care au caracter, oameni care înțeleg să-i priveasca în ochi pe cetățeni fără a-i minți! Este obligatoriu să spunem lucrurilor pe nume, să promitem doar ceea ce putem face, să nu alergăm după voturi cu orice preț! Vom construi o alternativă credibilă la ceea ce însemnă clasa politică din Sibiu, vom veni cu un program politic și administrativ serios, responsabil! Am investit în pregătirea mea profesională timp, energie, bani, m-am implicat în comunitatea sibiană cât am putut de mult, fără să accesez vreo funcție publică pe criterii politice! Voi propune cetățenilor orașului și județului Sibiu oameni și proiecte care să aducă plus valoare calității vieții lor! Dacă nu voi reuși ceea ce mi-am propus pentru comunitate, mă voi retrage, nu am fost și nu sunt vânător de funcții publice!”, a declarat pentru ziarul nostru online, Ciprian Faraon.

Debutul în politică a avut loc pentru Ciprian Faraon în anul 2014, anul unificării PNL cu PD.  „Am înaintat la acea vreme un program politic conducerii, prezentând în aproximativ 20 pagini viziunea mea privind construcția politică. Era o viziune a unei persoane care a pășit pentru prima dată în politică, și care avea dorința să ”mute munții”, să reformeze clasa politică sibiană. Am prezentat strategii, elemente organizatorice, abordări noi în ceea ce privește electoratul sibian, soluții pentru punctele slabe ale organizației. Voiam deschidere către electorat, propuneam profesionalizarea organizației politice prin încurajarea și susținerea specialiștilor în a adera la organizatia noastră. Voiam ca cei care au competențe în diferitele domenii de activitate, si un cuvânt de spus, să conteze, să-i promovăm, să-i conectăm cu comunitatea sibiană. Dincolo de reacții apreciative la programul meu politic am primit un sfat ”prețios”. Conducerea organizației județene mi-a spus la acea vreme: ” Ciprian, nu putem deschide partidul fără să avem un control, ar însemna ca în scurt timp să riscăm să pierdem conducerea organizației”. În traducere, dacă vine cineva mai deștept/mai pregătit/ mai apreciat și ne pierdem pozițiile?! A fost o primă palmă primită în exercițiul politic la care am aderat. Un partid, a cărei organizație județeană se voia democratică, liberală, dar care avea abordări opuse acestei doctrine. Perseverent fiind, am considerat că din interior pot schimba mentalități, pot schimba cutume nesănătoase, pot promova oameni competenți, specialiști în diverse domenii. Se pare că am fost naiv. Conducerea județeană continua să facă ce știa mai bine: jocuri mizerabile, să genereze lupte interne, să încurajeze și/sau să promoveze minciuna, duplicitatea. Parcursul meu politic din PNL, între anii 2014 până în 2018 – an în care am fost exclus abuziv din PNL la cererea conducerii organizației sibiene, motivându-se opoziția mea publica față de anumite demersuri ale conducerii – a însemnat o înșiruire de activități și proiecte implementate, asumate. Voi mentiona câteva dintre ele: înființarea și coorodnarea comisiilor de specialitate, având ca scop profesionalizarea organizației politice PNL și conectarea cu comunitatea sibiană, coordonarea campaniilor electorale locale și parlamentare, organizarea de conferințe având teme din diferite domenii de activitate (mediu de afaceri, educație, mediu, agricultură, administrație etc), programe de reorganizare a organizațiilor locale din județ care nu au reușit să caștige poziția de primar, organizarea alegerilor interne etc. Dezamăgit de abordarea unor colegi, am facut pasul înapoi, acceptând scoaterea mea din planul politic. Am contestat în 2021 excluderea mea, dorind să candidez la președinția organizației PNL Sibiu, însă a fost în van. Conducerea PNL s-a asigurat că nu îmi permite activarea, blocându-mi candidatura. Am considerat PNL un subiect închis!”, a mărturisit Ciprian Faraon despre trecutul său politic.

Ciprian Faraon consideră că, dacă se vrea, încă se mai pot face schimbări în clasa politică din România, având la baza acestora profesionalismul, corectitudinea și implicarea cetățenilor care își propun să joace rolul de politicieni, un rol care să îi avantejeze pe cetățenii de rând, cărora să le apare dreputurile și să îi sprijine când au nevoie. Din aceste considerante, a acceptat să se alăture partidului Forța Dreptei, un partid aflat la început de drum. Lansarea oficială a organizației județene a noii formațiuni politice este programată în 29 aprilie,  în prezența președintelui partidului Forța Dreptei,  Ludovic ORBAN, și a colegilor din conducerea națională.

„Voi continua să susțin că se poate și altfel, cu atât mai mult cu cât este un nou început, un partid nou – Forța Dreptei. O parte dintre cei aflați la conducerea națională o cunosc personal, le urmăresc de ceva timp activitatea. Cu unii dintre colegii din conducerea națională am colaborat în trecut. Se poate construi frumos și sănătos!
Odată cu intrarea în Forța Dreptei voi considera ca fiind un ultim pas făcut în politică. Aș dori mai degrabă să consider această schimbare ca pe o continuare a viziunii mele politice. În naivitatea mea cred în continuare că pot schimba ceva, desigur în bine, în ceea ce privește clasa politică și modul cum se raportează la cetățean. Orice construcție nouă presupune muncă, timp alocat, energie. Oamenii sunt scârbiți de clasa politică, în general vorbind, sunt neîncrezători în promisiunile făcute de aceștia. Pe bune dreptate! Însă democrația presupune reprezentare, presupune vot, implică o clasă politică! Depinde de noi toți pe cine și cum votăm!”, precizează Ciprian Faraon. 

 

Ciprian Faraon consideră despre 2024, anul alegerilor, că va fi definitoriu pentru parcursul său politic. Și-a asumat un rol de conducere în organizația județeană a partidului Forța Dreptei, alături de deputatul Cristian Șovăială.
„Succesul noului partid depinde și de colegii noștri din celelalte județe, de activitatea colegilor noștri parlamentari din Forța Dreptei, de conducerea națională, de toți cei care vor să se implice. Dacă sibienii nu vor găsi atractivă oferta politică a organzației Forța Dreptei, nereușind să-i convingem că pot avea alternativă la ceea ce există pe plan politic, atunci rolul meu încetează. Îmi doresc ca Forța Dreptei să nu dezamăgească, dar mai ales să nu vă dezamăgesc eu, pe dumneavoastră, cei care vedeți în mine un potențial reprezentant al comunității sibiene.  Dați-mi voie, vă rog, să punem pe hârtie un program complet, al unei echipe de profesioniști, din diversele domenii de activitate, în cel mai scurt timp după ce organizația se înființează legal, respectiv pe 29 Aprilie 2022, în prezența președintelui Forța Dreptei, Ludovic Orban. Acest program va fi prezentat opiniei publice și dezbătut. Vă invit pe toți cei care doriți să vă alăturați proiectului politic Forța Dreptei să o faceți cu încredere! Atât timp cât voi fi implicat în această organizație vă pot asigura de echilibru, de construcție, de decizie colectivă, de apreciere și susținere pentru proiecte/viziuni noi pentru comunitate, corect fundamentate. Voi încuraja inițiativa, voi promova o organizație politică deschisă. Vom căuta și identifica oameni de calitate, atât în municipiul Sibiu, cât și în județ, la nivelul fiecărei UAT. Nu va fi simplu, însă întotdeauna mi-au plăcut provocările!
Cei interesați să adere la această nouă construcție politică pot accesa link-ul https://forta-dreptei.ro/adeziune/, pot veni la sediul nostru din Sibiu, strada Fabricii nr 2, de luni până vineri, între orele 9-13 sau mă pot contacta direct la numărul 0737 00 99 11, email ciprian.faraon@yahoo.com.”, a mai spus Ciprian Faraon.

 

 

 

Comentariile sunt închise.