Sărbătorește 1 Mai la Festivalul „Țara Oltului în Produse și Tradiții”

Primăria orașului Avrig vă invită duminică, 01.05.2022, în intervalul orar 10:00-17:00, în localitatea Bradu la Festivalul „Țara Oltului în Produse și Tradiții”. Pe scena evenimentului vor urca Ansamblul „Doruri Sibiene”, Ansamblul „Purtata Avrigului”, Ansamblul „Doruleț” Racovița, Ansamblul „Datina” Tălmaciu, Ansamblul „Comorile Arpașului” Ansamblul „Călușerii” Răsinari și Ansamblul Cârțișoara.

„Evenimentul, organizat în aer liber, în localitatea Bradu are ca obiectiv, promovarea produselor și tradițiilor locale, întărirea legăturilor dintre localități și crearea de noi contacte și colaborări între producătorii locali și crescătorii de animale.”, transmit organizatorii.

Producătorii invitați la eveniment le vor oferi participanților produse tradiționale atent selecționate, precum mezeluri de casă, brânzeturi, conserve din legume și fructe și produse de panificație.

Comentariile sunt închise.