„Marea Unire” a Șelimbărului cu Sibiul
Patru proiecte comune care vizează legăturile stradale
Marius Grecu, primarul Șelimbărului, a precizat vineri, pe contul său de Facebook, despre proiectul dezvoltării comunei și despre „Marea Unire” cu municipiul Sibiu. Acesta susține că șelimbărenii nu au decât de câștigat. „Este vorba despre un proiect pe care l-am gândit sută la sută în interesul cetățenilor, iar Șelimbărul va rămâne, așa cum am promis, o unitate administrativ teritorială autonomă”
„Primul proiect va finaliza legătura dintre strada Pictor Nicolae Brana și Rampa Ștefan cel Mare. Vom finaliza de asemenea și procedura de achiziție a străzii Octavian Goga, iar în acest fel se va putea face legătura aceste străzi cu strada Muncel, lucrare care se va demara în cursul anului 2017. Cel de-al doilea proiect presupune legătura dintre strada Ion Rațiu și strada Oașa, iar următorul va face legătura dintre străzile Doamna Stanca și strada Oștirii. Cel de-al patrulea proiect vizează construirea unei pasarele pietonale care să facă legătura între cartierul de blocuri din zona Doamna Stanca și strada Aleea Șelimbăr din municipiul Sibiu”, a explicat edilul.
Scopul lucrărilor și investițiilor reprezintă fluidizare traficului în zona Centrului Comercial, zonă cunoscută ca fiind aglomerată, în special după-amiaza și la sfârșit de săptămână. De asemenea, proiectul cuprinde și fluidizarea traficului de pe Strada Doamna Stanca și Șoseaua Sibiului.
„Zona metropolitană Sibiu, este în sine un proiect foarte important și de aceea ne vom implica și în zona Cisnădie, Cireșica, unde împreună cu consilierii locali vom încerca să identificăm o posibilă rezolvare, cu scopul de a debloca zona, pentru că rolul administrației este acela de a nu gândi restrictiv, doar în curtea noastră, ci de a privi situația în ansamblu. Vreau să închei, dragi locuitori ai comunei Șelimbăr, spunându-vă că aceste proiecte s-au născut în urma discuțiilor cu Primăria Sibiu, cu doamna Astrid Fodor și că în toate deciziile pe care le-am luat împreună, legat de aceste investiții, am pus pe primul plan binele și avantajele cetățenilor”, a ținut să le transmită primarul locuitorilor din Șelimbăr pe contul său de Facebook.
Foto credit: Marius Grecu
