Pompierii sibieni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o agenție loto de pe bulevardul Vasile Milea din oraș.
„Luni, în jurul 03:04, pe bulevardul Vasile Milea, pompierii militari au intervenit cu două autospeciale de stingere, o autospecială descarcerare, o autospecială de primă intervenție și un echipaj SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la o agenție de loto.
La fața locului, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta la tabloul electric, la niște cabluri care ardeau mocnit și câteva materiale combustibile (hârtie). Incendiul a fost lichidat prompt de pompierii militari, însă fumul degajat de incendiu au deteriorat încăperea. Cauza de izbucnire a incendiului a fost un scurt circuit la tabloul electric.”, transmit reprezentanții ISU Sibiu
Nu au fost înregistrate persoane care ar fi avut nevoie de îngrijiri medicale.

Comentariile sunt închise.