Printre realizările administrației, finanțate din bugetul propriu, se numără modernizarea rețelei de iluminat public cu LED și extinderea sistemului de canalizare. Bunele practici nu se opresc însă aici. În satul Topârcea s-a decis ridicarea unui centru de zi pentru persoanele vârstnice, cu o capacitate de cincizeci de locuri. Construit pe fundația vechii școli din sat, pe o suprafață de 1200 metri pătrați, căminul va oferi servicii de asistență socială, îngrijiri medicale și mese calde vârstnicilor din localitate și împrejurimi.
Pentru ca utilul să fie îmbinat cu plăcutul, administrația și-a propus ca odată cu un amplu proces de asfaltare a străzilor, să includă și amenajare peisagistică. Astfel, cu 19,6 milioane de lei, primăria orașului Ocna Sibiului a reușit asfaltarea a nouă străzi și amenajarea unei baze sportive. Pe viitor, prin accesarea Proiectului Anghel Saligny, administrația urmărește asfaltarea a încă zece străzi.
Educația reprezintă de asemenea o prioritate în micul și frumosul oraș, motiv pentru care s-au demarat proiecte prin Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar care au atras fonduri în valoare de 691 700 de lei pentru dotarea celor două corpuri de clădire care reunesc 380 de elevi din ciclul primar și gimnazial.
Cum o administrație competentă necesită un spațiu propice de desfășurare a activității, administrația liberală a accesat finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru reabilitarea sediului primăriei din oraș. Căminul Cultural reprezintă și el un obiectiv care necesită lucrări de modernizare și restaurare, motiv pentru care au fost înaintate proiecte prin Programul Operațional Regional.
Tot prin intermediul PNRR-ului, și prin parteneriatul cu munincipiul, se urmărește conectarea orașului la rețeaua de transport metropolitan, care conectează inima Sibiului cu 10 unități administrativ teritoriale. Se vor achiziționa astfel autobuze electrice în valoare de 2,6 milioane de euro.
Pentru încărcarea vehiculelor de transport s-au depus proiecte la Administrația Fondului pentru Mediu în vederea amenajării a două stații de încărcare.
Viitorul sună bine la Ocna Sibiului!
„Sunt mândră că există oameni în echipa administrativă a localității, precum primarul Claudiu Predescu și viceprimarul Camelia Cărăbulea, care prioritizează, prin competență și efort susținut, binele comunității. Mult succes!!!
Ziua de astăzi a început cu o nouă întâlnire la primăria din Ocna Sibiului, cu primarul Claudiu Predescu și viceprimarul Camelia Cărăbulea. Am discutat despre progresele făcute pentru dezvoltarea orașului și satului aparținător, Topârcea.
Printre realizările administrației, finanțate din bugetul propriu, se numără modernizarea rețelei de iluminat public cu LED și extinderea sistemului de canalizare.
Bunele practici nu se opresc însă aici. În satul Topârcea s-a decis ridicarea unui centru de zi pentru persoanele vârstnice, cu o capacitate de cincizeci de locuri. Construit pe fundația vechii școli din sat, pe o suprafață de 1200 metri pătrați, căminul va oferi servicii de asistență socială, îngrijiri medicale și mese calde vârstnicilor din localitate și împrejurimi.
Pentru ca utilul să fie îmbinat cu plăcutul, administrația și-a propus ca odată cu un amplu proces de asfaltare a străzilor, să includă și amenajare peisagistică. Astfel, cu 19,6 milioane de lei, primăria orașului Ocna Sibiului a reușit asfaltarea a nouă străzi și amenajarea unei baze sportive. Pe viitor, prin accesarea Proiectului Anghel Saligny, administrația urmărește asfaltarea a încă zece străzi.
Educația reprezintă de asemenea o prioritate în micul și frumosul oraș, motiv pentru care s-au demarat proiecte prin Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar care au atras fonduri în valoare de 691 700 de lei pentru dotarea celor două corpuri de clădire care reunesc 380 de elevi din ciclul primar și gimnazial.
Cum o administrație competentă necesită un spațiu propice de desfășurare a activității, administrația liberală a accesat finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru reabilitarea sediului primăriei din oraș. Căminul Cultural reprezintă și el un obiectiv care necesită lucrări de modernizare și restaurare, motiv pentru care au fost înaintate proiecte prin Programul Operațional Regional.
Tot prin intermediul PNRR-ului, și prin parteneriatul cu munincipiul, se urmărește conectarea orașului la rețeaua de transport metropolitan, care conectează inima Sibiului cu 10 unități administrativ teritoriale. Se vor achiziționa astfel autobuze electrice în valoare de 2,6 milioane de euro.
Pentru încărcarea vehiculelor de transport s-au depus proiecte la Administrația Fondului pentru Mediu în vederea amenajării a două stații de încărcare.
Viitorul sună bine la Ocna Sibiului!
Sunt mândră că există oameni în echipa administrativă a localității, precum primarul Claudiu Predescu și viceprimarul Camelia Cărăbulea, care prioritizează, prin competență și efort susținut, binele comunității. Mult succes!”, a transmis Raluca Turcan

Comentariile sunt închise.