Din acest an, la Târgul Frumos. Ceramic. Folositor, Muzeul ASTRA va acorda Premiul ,,Leș Gábor” unui tânăr olar care se va specializa într-un atelier de olărit din județul Sibiu. Leș Gábor a fost este și va fi mereu un maestru al ceramicii transilvănene.
Leş Gábor s-a născut la Baia Mare, în 17 ianuarie 1955, unde descoperă calea modelării lutului, în atelierul renumitului olar Bagossy Sándor. Aici a învăţat secretele olăritului şi tehnicile de realizare a ceramicii de Maramureș, formele arhaice ale acesteia, cromatica și ornamentica specifică acestei zone. A lucrat la Faimar, Baia Mare, împreună cu olarul Cornel Sitar, iar după desfiinţarea fabricii, în anul 1980, a avut primul atelier de olărit, acasă, în camera copilului. Din 1989 s-a stabilit în Ungaria, la Bodony, unde într-un peisaj idilic a îmbinat ceramica cu sportul şi a continuat, alături de familie, să practice meșteșugul înfiinţându-şi propriul său atelier recunoscut în toată lumea. Conștient de faptul că meșteșugul trebuie transmis generațiilor viitoare, l-a învățat pe fiul său Norbert Leș, tainele ceramicii transilvănene. În 1989 a primit atestatul de artist popular, iar în 1990 i s-a decernat premiul Pro Renovada Cultura. Anual și-a prezentat spre evaluare piesele unui juriu naţional compus din etnografi, artişti plastici şi meşteri populari.
În spatele măiestriei modelării ceramicii trebuie menționat efortul olarului de a descoperi și de a revitaliza formele, ornamentele și cromatica centrelor de olărit care nu mai există astăzi. El a reușit, prin tehnici moderne, să reintegreze în circuitul valorilor contemporane forme și motive demult uitate. Între timp, a creat un stil individual, simplu de observat în ceramica sa şi preluat de fiul său, Norbert Leş.

Comentariile sunt închise.