Călușerii Amalia Clonțiu și Bogdan Berindei au cucerit la categoria „purtătorilor de costume populare” jurații Festivalului Național de Folclor “Cântecele Oltului”

Membrii Ansamblului „Călușerii din Rășinari” au făcut parte dintre mesagerii tradițiilor și folclorului autentic prezenți la cea de-a 54-a ediție a Festivalului Național de Folclor “Cântecele Oltului” organizată în perioada 20-21 august, la Călimănești. La eveniment au mai participat și alte ansambluri folclorice din județele riverane Oltului: Harghita, Braşov,  Olt, Teleorman, Vâlcea, dar și invitați speciali din alte județe ale țării. Mezinii ansamblului rășinărean (singurul reprezentant al județului Sibiu), Amalia Clonțiu și Bogdan Berindei, au venit acasă cu titulatura de „ocupanții” locului 3 la categoria purtătorilor de costume populare, instrumentistul Ilie Galea s-a clasat, de asemenea, pe locul 3 la categoria instrumental, iar ansamblul sibian a luat și un premiu special.

 

Festivalul Național de Folclor “Cântecele Oltului”, considerat rampa de lansare a tinerilor interpreţi ai cântecului popular românesc, a constat în: concursul de interpretare ,”Doina Oltului”, solist vocal și instrumental; concursul purtătorilor de costume populare; concursul ,,Frumoasa Oltului”.

Amalia Clonțiu și Bogdan Berindei

 

Ilie Galea

 

Ansamblul „Călușerii din Rășinari”

Peste180 de dansatori fac parte în prezent din Ansamblul „Călușerii din Rășinari” și au vârste cuprinse între 4 și 28 de ani. Debutul acestui ansamblul a avut loc în urmă cu aproximativ 4 decenii, iar în ultima perioadă este tot mai prezent pe scenele celor mai mari festivaluri atât din țară, cât și din străinătate, iar în perioada 27-28 august îi puteți vedea dansând acasă, la Festivalul „Brânzei și al Țuicii” din localitatea natală.

 

 

Comentariile sunt închise.