VIDEO Nicu Ștefănuță intenționează să ceară sprijin financiar sibienilor din diaspora privind construcția noului spital județean, inclusiv acesta va dona
Subiectul privind construcția noului spital județean a fost readus în discuție vineri, 26 august, în cadrul unei conferințe de presă organizată la biroul europarlamentarului sibian, Nicu Ștefănuță, în cadrul căreia politicianul a precizat că intenționează să ceară sprijin financiar sibienilor din diaspora pentru realizarea acestui vis al cetățenilor orașului de pe malul Cibinului. Nicu Ștefănuță a precizat că va fi unul dintre cetățenii care va dona o anumită sumă de bani, deoarece de serviciile acestei unități spitalicești vor beneficia la un moment dat și părinții lui sau chiar fiica acestuia.
„Îmi doresc ca Sibiul să aibă finanțare pentru acest spital foarte important pentru cetățeni. Nu trebuie să stăm doar cu mâinile încrucișate și să așteptăm, bineînțeles că, sursele guvernamentale sunt primordiale, însă putem demara și inițiative private. Este și una dintre ideile discutate cu echipa mea din Bruxelles, de a încerca să mobilizăm și diaspora sibiană, să punem presiune, să aducem fonduri din privat. Este obligatoriu să avem bani din PNRR pentru finanțarea construcției noului spital județean și voi lupta în cadrul Comisiei Europene să se întâmple acest lucru. (…) Am observat că în România este o foame pentru a dona și pentru a realiza lucruri, din cauza statului care se mișcă foarte încet, motiv pentru care vrem și noi să contribuim. Vom vedea cum, când vom avea un proiect în acest sens vom anunța. Ideea coagulării diasporei sibiene este una mai veche de a mea. De mult timp am căutat sibieni care ocupă poziții bune, mai ales că acest lucru s-a realizat și în alte orașe. De ce nu s-ar puta ajuta și în Sibiu?”, a mărturisit Nicu Ștefănuță.
De asemenea, europarlamentarul sibian a spus că ar fi dispus oricând ar fi nevoie și i s-ar cere să doneze o anumită sumă pentru construcția acestui spital mult dorit de cetățenii din județul nostru. „Fac parte din categoria cetățenilor care sunt sibieni, dar care lucrează în afara lui. Părinții mei, copilul meu, prietenii mei locuiesc și se tratează în acest oraș. Este necesar să avem un spital calumea. Jobul meu nu este neapărat aducând bani de acasă, este mai debrabă de a presa Comisia Europeană, Guvernul României de a prinde spitalul în PNRR, în Programul Național de Sănătate, acestea fiind resursele financiare principale.”, a mai precizat Ștefănuță.
Întrebat dacă a fost consultat până în prezent de autoritățile locale sau județene implicate în construcția noului spital județean, răspunsul acestuia a fost unul negativ. „În afara colegilor mei, consilieri locali sau județeni, care sunt foarte activi, nu am fost contactat în acest sens de altcineva.”, a spus Nicu Ștefănuță.

Comentariile sunt închise.