Viața are gust din grădina Muzeului ASTRA

Sâmbătă, 24 septembrie, la Târgul de țară au avut loc două ateliere gastronomice în cadrul cărora s-a gătit preparate tradiționale bazate pe legumele recoltate din grădinile muzeului.
„De-a lungul verii, straturile de legume au atras atenția vizitatorilor, iar noi v-am informat de câte ori ne-ați dat ocazia despre cum cresc castraveții, cartofii, roșiile, ridichile, fasolea pe par sau cea oloagă. Frunzele plantelor de leac, prin asemănarea lor, au fost și ele în centrul atenției mai ales pentru identificarea lor: pătrunjel, cimbru, leuștean, tarhon, busuioc sau mărar. După multă grijă și muncă în grădini, iată vine timpul în care acestea își dau ultimele roade, și încet încet pot fi începute lucrările pentru culturile din anul următor.”, transmit reprezentanții Muzeului ASTRA.
În cadrul celor două ateliere, gospodine din Orlat au preparat o ciorbă acră cu cartofi și tarhon și un ghiveci de legume alături de friptură din ciolan afumat.
Atelierele gastronomice fac parte din programul Târgul de țară: grădină și peisaj legumicol.

Comentariile sunt închise.