FOTO- VIDEO Centrul de plasament Prichindelul „își schimbă fața”- Află în ce stadiu sunt reabilitarea, modernizarea și echiparea acestuia

La Pavilionul I al Centrului de Plasament pentru Copilul cu Dizabilități „Prichindelul” Sibiu vor fi realizate lucrări de reabilitare, modernizare și echiparea, iar în urma finalizării acestei investiții în valoare de 5.472.834,55 lei inclusiv TVA, va deveni un centru de zi, destinat unui număr de 74 de beneficiari.

În acest sens, reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu au prezentat luni, 3 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă care sunt rezultatele proiectului intitulat Asigurarea unui climat familial pentru copiii din Centrul de plasament pentru copilul cu dizabilități ”Prichindelul” – Sibiu, prin realizarea unui centru de zi. Termenul de finalizare al lucrărilor este preconizat a fi 31 decembrie 2023, autoritățile fiind optimiste că nu vor fi întârzieri. Perioada de implementare a proiectului: 04.04.2022 – 31.12.2023, iar sursa finanțării este PROGRAMUL OPERAŢIONAL REGIONAL 2014 – 2020.

FOTO- VIDEO Centrul de plasament Prichindelul „își schimbă fața”- Află în ce stadiu sunt reabilitarea, modernizarea și echiparea acestuia

Foto: conferința de presă- stânga (Adrian Canciu – Managerul proiectului), centru (Claudiu Stuparu – directorul interimar al DGASPC Sibiu) și dreapta (Adela Demian – managerul public al DGASPC Sibiu) 

 

Până în prezent, de serviciile Centrului de Plasament pentru Copilul cu Dizabilități „Prichindelul” Sibiu beneficiază cei 17 copii din Centrul de Primire Urgență și alți aproximativ 50 de copii din spectrul autism care provin din comunitatea locală și folosesc serviciile pentru recuperare.

Am fost curioși să descoperim cum arată în prezent Pavilionul I al Centrului de Plasament pentru Copilul cu Dizabilități „Prichindelul” Sibiu. Priviți video-ul următor:

Potrivit șeful interimar al DGASPC Sibiu, Claudiu Stupar, beneficiarii alături de personalul care se ocupă de îngrijirea acestora ar urma să fie transferați până la sfârșitul acestei luni. Câteva spații unde ar urma să fie mutați o parte dintre copii se află în cadrul Centrului de Plasament „Gulliver”.

Prin intermediul acestui proiect va crește și numărul beneficiarilor, mai exact sunt luate în calcul 74 de locuri (24 locuri pentru copiii proveniți din  2 căsuțe de tip familial și 50 de locuri pentru copiii proveniți din comunitatea locală)

 

La finele anului 2023 reabilitarea, modernizarea și echiparea Centrului de zi Prichindelul ar trebui să constituie:

  • Subsol: spații tehnice
  •  Parter: se va afla: 1 cabinet asistent social, 1 cabinet psiholog, 1 cabinet kinetoterapie, 1 cabinet balneoterapie , hol cu sala de asteptare , 1 sală pregătire copil, 1 grup sanitar pentru copii (băieți/fete) , 1 grup sanitar personal, 1 spatiu de depozitare și 3 birouri administrative + 1 spațiu de depozitare
  • Etaj: se vor afla: 4 săli psihopedagogie, 2 cabinete logopedie, 1 sală de integrare senzorială, 1 cabinet psiholog, 1 cabinet psihoterapie, 1 sală simulare polisenzorială, 1 cabinet consiliere paternală, 1 sală activități de grup, 1 terasă și grup social copii (băieți/fete).

„Este util să spunem că s-a semnat contractul de proiectare și execuție al lucrărilor în luna august, s-a semnat contractul de dirigenție de șantier, au fost verificate documentațiile tehnico- economice și proiectul tehnic. Acum, suntem în faza în care facem publicitate acestui contract. Avem semnat și auditul financiar. Sperăm ca până la sfârșitul acestei luni să înceapă lucrările de reabilitare și construcție, însă până atunci avem o misiune dificilă, mai exact de a găsi loc pentru beneficiarii care se află în îngrijirea noastră. Avem câteva idei, dar în cursul acestei săptămâni vom definitiva și transferul beneficiarilor. Sperăm să găsim o locație mai generoasă din punct de vedere al condițiilor hoteliere și vrem să finalizăm acest proiect până la sfârșitul anului viitor. Suntem în discuții avansate pentru copiii care-și desfășoară activitatea în centrele de autism să fie mutați în perioada realizării construcției la Centrul de Plasament Gulliver, unde am identificat câteva spații, care urmează să intre în perioada următoare într-o etapă de reorganizare astfel încât să creăm condiții propice pentru activitățile de natură socială pentru colegii logopezi sau psihologi. Mai suntem în discuții pentru încă o locație, dar până când nu este ceva cert, dați-mi voie să nu mă pronunț, deoarece nu știu dacă se va realiza sau nu, dar cu siguranță copiii trebuie mutați pentru a putea realiza lucrările aici. Personalul nostru va urma beneficiarii. (…) Ne aflăm într-un proiect amplu de modernizare a tot ceea ce înseamnă sistemul de asistență pentru copiii din centrele de plasament și vrem să credem că în anul 2024 condițiile, serviciile oferite, alternativele pe care le propunem să fie la un nivel, standard mult superior față de ceea ce putem oferi la momentul actual. ”, a menționat Claudiu Stuparu, directorul interimar al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu.

FOTO- VIDEO Centrul de plasament Prichindelul „își schimbă fața”- Află în ce stadiu sunt reabilitarea, modernizarea și echiparea acestuia

Foto: conferința de presă- stânga (Adrian Canciu – Managerul proiectului), dreapta (Claudiu Stuparu – directorul interimar al DGASPC Sibiu)

Accesibilitate pentru persoane cu dizabilităţi:

Proiectul respectă prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap privind accesibilitatea, astfel vor fi întreprinse următoarele măsuri de accesibiliate:
– în clădire vor fi indicatoare scrise în limbajul Braille, forme ușor de citit și înțeles, respectiv poze/desene sugestive pentru destinația încăperii/spațiului respectiv;
– spațiile din cadrul centrului de zi vor fi accesibilizate, lift persoane cu dizabilități în exteriorul clădirii (dreapta);
– grupuri sanitare pentru persoanele cu dizabilități locomotorii.

Serviciile ce vor fi furnizate în cadrul centrului de zi, în funcție de nevoile copiilor și recomandările specialiștilor:

1.  Asistență socială
2.  Informare/Integrare comunitară
3.  Evaluare beneficiari
4.  Consiliere psihologică și psihoterapie
5.  Asistență pentru sănătate
6.  Pregătire pentru viaţă independentă
7.  Educație
8.  Integrare/reintegrare socială
9.  Protecția împotriva situațiilor de abuz, neglijare, exploatare
10.  Socializare și activități culturale
11.  Recuperare copii din spectrul cu autism
12.  Recuperare copii cu dizabilitați mentale, psihice și locomotorii
13.  Activități de orientare vocațională
14.  Activități de recreere și petrecere a timpului liber (evenimente culturale , sportive , etc)

„În prezentarea pe care v-am pus-o la dispoziție există și o planșă cu ceea ce ne propunem să fie acest centru, iar la următoarea întâlnire, îmi doresc să prezentăm acest centru de zi exact ca în fotografie.”, a precizat Adrian Canciu, manager de proiect.

FOTO- VIDEO Centrul de plasament Prichindelul „își schimbă fața”- Află în ce stadiu sunt reabilitarea, modernizarea și echiparea acestuia

Adrian Canciu, manager de proiect

 

Aceasta este fotografia despre care se face referire:

Este al patrulea proiect realizat de DGASPC Sibiu în colaborare cu reprezentanții Consiliului Județean Sibiu privind oferirea unor condiții superioare pentru beneficiarii aflați în sistem.

AXA PRIORITARĂ 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale

PRIORITATEA DE INVESTIȚII 8.1 – Investiţiile în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreare, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale

OBIECTIVUL SPECIFIC 8.3 – Creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale

GRUP VULNERABIL: COPII

APELUL DE PROIECTE P.O.R.2020/8/8.1/8.3/C

Obiectivul general al proiectului vizează:
Îmbunătățirea calității serviciilor oferite copiilor din CPCD Prichindelul și identificarea celor mai bune alternative care să permită dezvoltarea deplină și armonioasă a acestora.

Obiectivul specific al proiectului este:
Înființarea unui centru de zi de recuperare pentru copiii cu dizabilități, pentru 74 beneficiari, prin reabilitarea, modernizarea și echiparea Pavilionului I, în care funcționează CPCD Prichindelul (24 locuri pentru copiii proveniți din cel 2 CTF-uri Prichindelul și 50 de locuri pentru copiii proveniți din comunitatea locală).

Grupul țintă al proiectului

 Beneficiarii direcţi

24 copii cu dizabilități care vor fi beneficiarii celor 2 căsuțe de tip familial;  
50 de copii cu dizabilități din comunitatea locală.


Beneficiarii indirecţi

personalul centrului de zi;
instituţiile implicate direct sau indirect în protecţia copilului, etc.
Familiile/reprezentanții legali ai copiilor proveniți din comunitatea locală.

Activitățile proiectului:

1. Informare, publicitate în cadrul proiectului
2. Auditarea proiectului
3.  Supervizarea lucrărilor de execuție
4.  Proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor
5. Achiziție de dotări
6. Managementul proiectului
7. Verificarea documentației tehnice
8. Obținerea certificatului privind performanța energetică și auditul energetic al clădirilor

INDICATORII PROIECTULUI

Indicatori prestabiliţi de realizare:
1 centru de zi
74 copii cu dizabilități ( 24 copii proveniți din CPCD Prichindelul și 50 copii proveniți din comunitatea locală), în scopul prevenirii abandonului acestora

Valoarea totală a proiectului: 5.472.834,55 lei inclusiv TVA
Valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR: 3.314.080,64 lei (70% din valoarea eligibilă)
Valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional: 1.325.632,24 lei (28% din valoarea eligibilă)
Valoarea cofinanţării eligibile a Beneficiarului: 94.688,02 lei (2% din valoarea eligibilă)
Valoarea cofinanțării neeligibilă : 738.433,65 lei (13,49% din total)

 

 

Comentariile sunt închise.