FOTO Bogdan Trif: Înființarea Pieței Volante Transilvania a fost o inițiativă a PSD Sibiu, pusă în aplicare tot de Partidul Social Democrat (C.P.)

Deputatul Bogdan Trif, alături de subprefectul județului Sibiu – Sebastian Șebu și câțiva consilieri locali și județeni au sărbătorit cei 10 ani de la înființarea Pieței Volante Transilvania, cum altfel decât prin cumpărături de la producătorii care vin în ultimul deceniu pentru a-și vinde produsele în acea locație.

Vă redăm un comunicat de presă în acest sens transmis de PSD Sibiu:

S-au împlinit 10 ani de la deschiderea Pieței Țărănești de lângă Sala Transilvania.

Înființarea Pieței Volante a fost o inițiativă a PSD Sibiu, pusă în aplicare tot de Partidul Social Democrat. S-a dovedit, în timp, că a fost o idee foarte bună deoarece această piață a dat posibilitatea producătorilor din județul nostru să-și vândă în mod direct produsele, fără costuri suplimentare.

De altfel, marea majoritate a măsurilor bune adoptate pentru agricultori și fermieri au fost luate în timpul guvernărilor PSD sau în urma unor inițiative parlamentare formulate de reprezentanții Partidului Social Democrat în Parlamentul României.

Îi îndemnăm pe sibieni să cumpere de la producătorii autohtoni, pentru a susține, astfel, economia locală.

“De câte ori îmi fac cumpărăturile în piață, producătorii care cultivă pământul și cresc animale îmi spun că îl respectă și îl apreciază foarte mult pe Petre Daea, ministrul Agriculturii, pentru că este un om care pune mult suflet în ceea ce face, care cunoaște nevoile agricultorilor și găsește întotdeauna soluții pentru rezolvarea lor”, spune Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu.

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Comentariile sunt închise.