Polițiștii sibieni organizează pentru elevi săptămâna de prevenire a criminalității

În perioada 03 – 07 aprilie, Poliţia Română desfășoară la nivel național cea de-a XII-a ediție a evenimentului ”Săptămâna prevenirii criminalităţii”. La nivelul județului Sibiu, acest eveniment este reflectat prin activităţi de sensibilizare a cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție, precum și prezentarea consecințelor ce decurg din comiterea de infracțiuni.

Activităţile desfăşurate, selectate în baza priorităţilor Poliţiei Române pentru anul 2017, urmăresc sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale, precum şi a implicării în activităţi cu caracter preventiv.

În intervalul menţionat, la nivelul județului Sibiu, se vor desfăşura activităţi structurate pe domenii de prevenire, temele fiind următoarele: prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, prevenirea delincvenței juvenile, prevenirea victimizării minorilor, siguranța rutieră.

Acțiunile vor fi susținute de către structura de prevenire a criminalității, în colaborare cu structurile de ordine publică și poliție rutieră, iar pentru creșterea eficienței demersurilor cu caracter preventiv, vor fi implicate și alte structuri din cadrul Poliției Române, precum și instituții, organizații, societăți comerciale sau asociații profesionale, cu atribuții sau preocupări în domeniul siguranței cetățenilor.

Programul acitivitățiilor:

Marţi 04 aprilie – Prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor

Activităţi de prevenire la Şcoala Gimnazială „Radu Selejan” – orele 08:00, Grădiniţa nr.43 – orele 10:00 şi la Școala Gimnazială „Regina Maria” – orele 11:00 din municipiul Sibiu, ocazie cu care, elevilor şi cadrelor didactice le vor fi distribuite materiale cu conţinut preventiv pe linia siguranţei în mediul online.

Miercuri 05 aprilie – Prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor

Activitate de prevenire la Liceul Tehnic Energetic – orele 13:00, ocazie cu care, participanților le vor fi prezentate aspecte din cazuistica poliției sibiene, modurile de operare folosite de infractori însoțite de recomandări preventive.

Joi 06 aprilie – Prevenirea infracțiunilor în mediul familial

Activităţi de prevenire în rândul cadrelor didactice şi al elevilor de la Liceul de Artă din municipiul Sibiu – orele 10:00, Şcoala Gimnazială nr.12 – orele 10:00, ocazie cu care, elevilor şi cadrelor didactice le vor fi prezentate materiale cu conţinut preventiv pe linia prevenirii violenţei în mediul familial.

Acţiune de prevenire a violenței domestice, ocazie cu care, cetăţenilor aflaţi în Complexul Comercial „Carrefour” le vor fi prezentate aspecte legislative cu privire la prevenirea violenţei în familie, ordinul de restricție și existența adăposturilor destinate protecției victimelor violenței în familie – orele 13:00.

Vineri 07 aprilie – Siguranța rutieră

Activitate de prevenire a accidentelor rutiere. Conducătorilor auto aflaţi în trafic pe D.N. 7, în zona localităţii Boiţa, le vor fi distribuite materiale cu conţinut preventiv pe linia siguranţei rutiere, cu accent pe folosirea centurii de siguranţă, evitarea folosirii telefoanelor mobile şi utilizarea aparatelor din categoria „hands free” – orele 11:00-13:00.

Lasă un răspuns