FOTO | Comuna Șelimbăr, pusă pe harta șahului românesc

CSC 1599 Șelimbăr a debutat și în competițiile de șah. Șelimbărul pus pe harta șahului românesc

Duminică, 11 Decembrie, la Șelimbăr a avut loc ediția cu numărul 1 a evenimentului ”Cupa de iarnă”, la șah, această competiție de șah fiind o premieră în sportul șelimbărean.

Evenimentul găzduit de localitatea a fost organizat de CSC 1599 Șelimbăr. La ”Cupa de iarnă” au participat un număr de 60 de juniori, reprezentanți a celor 7 cluburi de șah din Sibiu: Turnul Alb, Logismart, Smart Chess, CS Universitar Sibiu, CSM Mediaș, ACS Tera-Șah Mediaș și desigur CSC 1599 Șelimbăr.

“Felicit toți copiii pentru participarea la primul turneu de șah din comuna noastră și îmi doresc ca pe viitor sa organizăm cât mai multe evenimente de acest fel, iar unul dintre ele sperăm să îl dedicăm pentru seniorii din localitatea noastră. Suntem bucuroși că șahul are succes în rândul copiilor, iar numărul mare de cereri cu care suntem asaltați ne obligă să oferim condiții propice performanței”, a declarat Cornel Stănilă, Directorul General al CSC 1599 Șelimbăr.

Participanții au fost împărțiți în 3 categorii: U-7, U-10 și U-14, iar competiția s-a jucat în 5 runde a câte 15 minute/jucător, în system elvețian.

Clasamentul la finalul competiției a fost următorul:

  • U-7: 1. George Zymov – Smart Chess; 2. Alexandru Dorca – CS Univeristar Sibiu; Darius Bîrsan – ACS Smart Chess.
  • U-10: 1. Antonia-Maria Onea-Decean – CSM Mediaș; Andrei David Pogan – CS Universitar Sibiu; Gregor Nagy Cismas – CS Universitar Sibiu;
  • U-14: 1. Alexandru Marian Covaciu- CS Universitar Sibiu;2. Ștefan Teodor Ungureanu – CS Universitar Sibiu; 3. Tudor Bichiș – ACS Turnul Alb Sibiu.

Reamintim că juniorii CSC 1599 Șelimbăr sunt pregătiți de Bianca Popa, instructor sportiv cu o experiență de peste 14 ani în șahul juvenil.

 

Comentariile sunt închise.