Europarlamentarul Nicu Ștefănuță: Vreau să urez tuturor evreilor din România, dar și celor din lumea întreagă, o sărbătoare fericită de Hanuka!
Evreii intră în seara asta în sărbătoarea luminilor. Mai exact, Hanuka. Timp de 8 zile vor aprinde seara lumânări într-un sfeşnic cu 8 braţe, care se numește hanuchia. Sărbătoarea are o semnificaţie istorică şi una spirituală. Ceremonia de Hanuka se desfăşoară în special acasă, în familie, dar şi în sinagogi.
„Vreau să urez tuturor evreilor din România, dar și celor din lumea întreagă, o sărbătoare fericită de Hanuka!
Hanuka este o sărbătoare a luminii, dar și a luptei. Ea amintește de inaugurarea celui de-al doilea templu din Ierusalim și de lupta împotriva persecuției suferite. Sărbătoarea începe azi și se va încheia duminica viitoare în 26 decembrie. România a pierdut mult din strălucirea pe care o avea odată lumea iudaică de la noi. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne amintim de artiștii deosebiți, de clădirile impresionante, de poveștile și tradițiile pe care le-am avut datorită evreilor români. Le urez tuturor celor care sărbătoresc Hanuka multă fericire, liniște și lumină!”, este mesajul europarlamentarului sibian, Nicu Ștefănuță, pentru evrei.

Comentariile sunt închise.