Având în vedere faptul că, în această perioadă, un număr foarte mare de cetățeni pășesc pragul bisericilor, acțiunile inspectorilor de prevenire se derulează cu precădere la unitățile de cult. Misiunile au început sâmbătă, 08 aprilie, în localitățile Sibiu, Orlat și Nocrich și se vor încheia în Noaptea de Înviere, când pompierii vor fi prezenți în multe dintre bisericile și mănăstirile din județul Sibiu, acolo unde va fi afluență mare de persoane și riscul de izbucnire a unui incendiu va fi mai ridicat.
Aproximativ 100 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ‘Cpt. Dumitru Croitoru’ al județului Sibiu sunt pregătiți să intervină, în sprijinul cetățenilor, în situații de urgență, principalele priorități fiind acordarea ajutorului medical de urgență și stingerea incendiilor.
Aceste acțiuni se desfășoară cu scopul de a verifica dacă sunt respectate măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor, urmărindu-se starea căilor de acces și evacuare, existența dotării cu mijloace de primă intervenție pentru stingerea incendiilor și starea acestora, sistemele de încălzire locală, instalațiile electrice și modul lor de exploatare. Preoții și personalul neclerical sunt instruiți cum să prevină situațiile de urgență, dar și cum să acționeze în cazul producerii acestora.
Echipajele de salvatori din subunitățile operative au desfășurat, 36 misiuni de recunoaștere la lăcașurile de cult din județul Sibiu, acțiunile specifice de recunoaștere continuând astăzi, dar și în zilele următoare pentru identificarea și verificarea surselor de alimentare cu apă, familiarizarea cu particularitățile fiecărei clădiri și prelucrarea personalului bisericesc asupra asigurării intervenției imediate în caz de incendiu, până la sosirea echipajelor specializate de stingere.
Inspectoratul pentru situații de urgență ‘Cpt. Dumitru Croitoru’ al județului Sibiu desfășoară permanent activități preventive, în scopul reducerii și limitării evenimentelor nedorite, respectiv educării și pregătirii populației asupra măsurilor și modului de comportare specifice tipurilor de riscuri.
