S-a stins din viață Petru Trif, tatăl deputatului sibian, Bogdan Trif. Tatăl demnitarului a fost primul primar al Municipiului Sibiu, ales de către electorat după Revoluție. Fostul edil, ajuns la vârsta de 82 de ani, a condus orașul sibian în perioada 1990-1992.
”Astăzi este o zi specială pentru mine, cu dublă semnificație. Este Ziua Revoluției Române din 1989, care a pus capăt dictaturii comuniste și ne-a redat libertatea. Este și ziua de naștere a tatălui meu, de care sunt foarte mândru și căruia îi sunt recunoscător pentru educația pe care mi-a dat-o. Tatălui meu, care împlinește, astăzi, 80 de ani, îi datorez tot ceea ce sunt astăzi”, a fost mesajul transmis de Bogdan Trif în decembrie 2020, prin intermediul unei rețele de socializare.

Comentariile sunt închise.