Deputatul Raluca Turcan consideră că localitățile Tălmaciu și Boița pot deveni un hub comercial, un loc extrem de atractiv din punct de vedere imobiliar, fiind acum la câteva minute de municipiul Sibiu, în regim de autostradă.
„Mai puțin timp pierdut în trafic, mai puțină poluare, siguranță în traversarea străzilor, o bună perspectivă de dezvoltare economică și imobiliară. Mai simplu: o viață mai bună și un viitor mai sigur și mai promițător pentru întreaga comunitate din Tălmaciu și Boița. Din 2020 am urmărit în teren construcția, deblocată de Guvernul PNL, pentru că dincolo de a desena hărți e nevoie de multă muncă, iar noi ne-am asumat atunci că banii vor fi cheltuiți pe drumuri, nu pe altceva.
La mai puțin de trei ani, totul pare schimbat, iar oamenii încep să se obișnuiască cu noua realitate. Primarul Ioan Oancea orașului Tălmaciu și primarul Nicolae Cocoș comunei Boița au și ei o cu totul altă misiune față de cea de la preluarea mandatului. Tălmaciu și Boița pot deveni un hub comercial, devin un loc extrem de atractiv din punct de vedere imobiliar, fiind acum la câteva minute de municipiul Sibiu, în regim de autostradă. Au un cu totul alt viitor. Tălmaciu și Boița sunt exemplele cele mai bune în acest moment pentru a vedea cum transformă o rețea de drumuri viața unei comunități.”, spune Raluca Turcan.

Comentariile sunt închise.