VIDEO – Diplomați, oficialități, invitați importanți din lumea culturală, artiști și spectatori își dau întâlnire în acest an la Microstagiunea Secției germane a TNRSului
Microstagiunea Secției germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu va avea loc în perioada 23-26 februarie 2023 și va reuni diplomați, oficialități, invitați importanți din lumea culturală, artiști și spectatori. Și în acest an vor fi prezentate trei producții noi, condensate într-un singur weekend, care vor ilustra modul în care Secția germană abordează o mare varietate de stiluri și preocupări tematice.
„Cele trei spectacole din Microstagiunea Secției germane sunt vârful evenimentelor pe care noi le-am putut face și care sunt total diferite. Totuși, acestea au atât estetică, cât și stil. Temele sunt din viața noastră, dar care din punct de vedere artistic sunt foarte interesante. Noi avem niște parteneri foarte importanți din zona germană, austriacă, elvețiană, care vor fi alături de noi la aceste spectacole. Cu această ocazie vom vorbi despre viitoare proiecte. Ne bucurăm să fie prezenți și critici, dar și artiști. Va fi o festivitate mică asupra teatrului german aici, în Sibiu, care are și o latură națională, dar și un pic internațională (zic eu). Spectacolele sunt subtitrate în română, engleză, iar actorii sunt din toate etniile. Vă invităm să fiți alături de noi.”, a spus Hunor Horváth, regizor al numeroaselor spectacole realizate în cadrul Microstagiunii Secției germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu
Evenimentul are scopul de a reuni actori importanți din domeniul cultural pentru a identifica proiecte și programe viitoare atât pentru TNRS, cât și pentru Secția germană și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, ceea ce va avea ca rezultat parteneriate strategice pentru anul viitor și nu numai.
Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, cu cele două secții ale sale – germană și română – s-a impus în regiune drept cel mai important pilon în domeniul culturii, educației și cercetării.
Împreună cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) și cu structurile sale asociate (Bursa de Spectacole, Festivalul Școlilor de Teatru, Platforma Doctorală în Artele Spectacolului, Aleea Celebrităților și Programul de Voluntariat), care sunt în dialog permanent între ele, urmărim dezvoltarea comunității, atât la nivel local, cât și regional, ca obiectiv strategic al tuturor activităților noastre culturale din 2007 (Sibiu – Capitală Culturală Europeană) până în prezent.
Împreună cu partenerii de încredere din comunitatea germană, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și structurile conexe menționate au fost întotdeauna în măsură să promoveze patrimoniul cultural german și să ofere produse culturale de înaltă calitate.
În cadrul Microstagiunii, invitații vor putea urmări trei spectacole în limba germană și unul în limba română, toate jucate în Sala Mare a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (Bulevardul Corneliu Coposu, nr. 2).
Programul MICROSTAGIUNII
Joi, 23 februarie:
Ora 19:00 – Spectacolul antigona. un requiem de Thomas Köck, regia Florin Vidamski. Spectacol în limba germană cu subtitrare în română și engleză.
Vineri, 24 februarie:
Ora 16:00 – în Sala Oglinzilor a Forumului Democrat al Germanilor Sibiu: Întâlnire de lucru și discuții ale invitaților, diplomaților și oamenilor de afaceri cu participarea domnului Constantin Chiriac (Director General al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și Președinte al Festivalului Internațional de Teatru Sibiu).
Tema întâlnirii de lucru: Discutarea unor posibile proiecte și sinergii în colaborarea cu Teatrul Național „Radu Stanca” și implicarea partenerilor în realizarea programului Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), edițiile 2023-2025. Prezentarea programelor Festivalului din acest an și a proiectelor viitoare ale Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca”. Dezvoltarea unei rețele, a unei platforme a teatrelor din Europa de Est și de Vest pentru a consolida pilonii internaționali, naționali și regionali ai culturii, educației și cercetării.
Ora19:00 – Spectacolul Cameristele după Jean Genet, în regia lui Hunor Horváth. Spectacol în limba germană cu subtitrare în română și engleză.
Sâmbătă, 25 februarie:
Ora 19:00 – Spectacolul Macbeth după William Shakespeare, în regia lui Botond Nagy. Spectacol în limba germană cu subtitrare în română și engleză.
Duminică, 26 februarie:
Ora 19:00 – Vizionarea spectacolului Livada de vișini de Anton Pavlovici Cehov, în regia lui Dumitru Acriș va închide va avea loc în închiderea Microstagiunii Secției germane. Spectacol în limba română cu subtitrare în limba engleză.

Comentariile sunt închise.