Primăria Sibiu consideră și în acest an că managerul Teatrului „GONG” este un manager de 10

La începutul acestei săptămâni Primăria Municipiului Sibiu a evaluat managerii teatrelor din orașul nostru. Cei care au trecut prin „focul” examinării au fost Adrian Tibu- managerul Teatrului pentru Copii și Tineret „GONG” Sibiu, Constantin Chiriac- managerul Teatrului Național „Radu Stanca” și președintele Festivalului Internațional de Teatru Sibiu și Ovidiu Dragoman- managerul Teatrului de Balet Sibiu. Până în prezent, am aflat pe surse care dintre cei trei șefi de instituții culturale au obținut și în acest an nota 10. Este vorba despre Adrian Tibu. Evaluările au avut loc zilele trecute și au fost realizate de către o comisie special constituită, potrivit legii. 2/3 din această Comisie a fost reprezentată din specialiști în domeniu, restul membrilor fiind desemnați de către administrația locală sibiană.

Teatrul „Gong” a trecut printr-un amplu proces de consolidare, iar acest zece pentru management în pandemie vine ca o bucurie pentru toți cei care fac parte din această familie a orașului nostru. Pentru mine e un mesaj important, că teatrul nostru este respectat ca o parte importantă din viața comunității. Sper ca următorul sezon să fie unul mai blând cu noi toți, să ne regăsim motivația pentru a ne redefini în noul context global și să fim tot mai buni!, spune Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu.

Adrian Ioachim Tibu se află la conducerea Teatrului pentru Copii și Tineret „GONG” începând cu anul 2014, pe când avea doar 25 de ani, fiind la acel moment cel mai tânăr manager al unei instituții de cultură din țară.

Comentariile sunt închise.