Nicu Ștefănuță: Nu sunt verde din acela ecologist care îmbrățișează copaci

La începutul acestei săptămâni a susținut o conferință de presă prin intermediul căreia a prezentat motivele care l-au determinat să intre în Grupul Verzilor/ Alianța Liberă Europeană, fiind totodată și primul europarlamentar român care a făcut acest pas. Sibianul a dorit să precizeze acasă, jurnaliștilor din țara natală că nu este verde din acela ecologist care îmbrățișează copaci.

 

„Cea mai importantă decizie politică pe care am luat-o recent este cea de a intra în Grupul Verzilor, aceasta fiind o premieră în România și în Europa, eu fiind de săptămâna trecută primul europarlamentar român care s-a afiliat acestui grup. De ce am făcut această mișcare? Pot să vă spun atât din punct de vedere politic, cât și personal. Spun și folosesc acest exemplu destul de mult, dar este real, onest și sincer, vine din inimă. Eu am fetiță de 3 ani, care în anul 2050 când Europa va fi neutră climatic va avea 30 de ani, va fi în mijlocul vieții ei. În 2100, ceea ce pentru mine este un an ștințifico-fanstasctic, poate că și pentru dumneavoastră, deși vă doresc o viață cât mai lungă pentru ea este vârsta bătrâneții, va avea 80 de ani atunci, dacă totul este în regulă și de aceea pentru mine, este un mesaj adresat copiilor și tinerilor acestei țări, dar și pentru oamenii care vor să trăiască într-o României sănătoasă.

Trecerea mea a fost, poate, simbolică deoarece nu are efecte pe scena politică românească, nu am trecut la un partid politic românesc. Însă, simbolismul acesta vreau să îi dau o putere în România, să atrag oameni în jur mai ales că foarte mulți oameni spun că Nu vor mai participa la vot. Că nu au cu cine vota. Că se simt nereprezentați și neascultați. Lipsa aceasta de dialog între o bună parte a societății și clasa politică în România este o mare problemă. Nu zic că vreau să suplinesc, dar vreau să fiu acolo în una dintre opțiuni și îmi doresc ca acești oameni să iasă la vot.”, spune Nicu Ștefănuță.

 

În România partea verde a fost supraabuzată

 

Europarlamentarul sibian, Nicu Ștefănuță, este de părere că în țara noastră politicienii au abuzat de-a lungul timpului de doctrinele a ceea ce înseamnă un partid verde. Partidele mari, consacrate au absorbit sau au dat „viață” unor așa-zise formațiuni politice verzi. „Au fost tot felul de partide care erau defapt satelite ale marilor partide, partide ce își doreau să acopere și partea aceasta numită de ei ecologică sau verde. Era și o înțelegere falsă a ceea ce înseamnă fenomenul în Europa și în lume. În Europa este foarte mult vorba despre noul model de economie europeană. (…) Am devenit verde, dar vreau să fie foarte clar, nu sunt verde din acela ecologist care îmbrățișează copaci. Nu despre asta e vorba în Viitorul Uniunii Europen! Sunt un om responsabil, care știe cum gândește majoritatea, care se uită să vadă ce se întâmplă în europa și își dorește să fie un stat învingător și nu unul perdant în Europa.”,  a mai precizat europarlamentarul sibian.

Nicu Ștefănuță își dorește să organizeze o vizită economică în Stuttgart, în landul Baden-Württemberg care este dominat și controlat și guvernat de verzii din Germania și de care depinde profund și economia Sibiului.

Nicu Ștefănuță: Nu sunt verde din acela ecologist care îmbrățișează copaci

Nicu Ștefănuță: Nu sunt verde din acela ecologist care îmbrățișează copaci

 

Comentariile sunt închise.