În fiecare an, pe 22 aprilie, oamenii din întreaga lume sărbătoresc Ziua Pământului. Această zi a fost creată pentru a crește conștientizarea cu privire la impactul pe care îl avem asupra mediului. Pentru a marca această zi liberalii sibieni printre care s-au aflat și consilierul local Sibiu și administratorul județului Sibiu- Adrian Bibu, președinta Consiliului Județean Sibiu- Daniela Cîmpean, viceprimarul Sibiului- Alexandru Dumbravă și inspectorul școlar general adjunct- Monica Munteanu.
„Ce bine i-am fi putut face mai mult, decât să-l curățăm? Cu mic și cu mare, dis-de-dimineață am plecat la strâns gunoaiele ce, din nefericire, poluau terenurile din zona cartierului Gușterița. Am petrecut o zi plină de voie-bună, cu multă muncă și saci plini cu deșeuri, dar la capătul căreia am avut satisfacția că am redat naturii un colț așa cum îl merită: curat! Îi mulțumim doamnei președintă Daniela Cîmpean pentru că ne-a fost alături, dar și colegului Alexandru Dumbrava, viceprimar al Municipiului Sibiu, pentru masa întinsă gospodărește în grădină, cu bucate tradiționale ce ne-au ostoit foamea. De asemenea, mulțumim companiei SOMA pentru suport logistic. La mulți ani casei noastre, Pământul!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook Liberalii sibieni.
„ La mulți ani casei noastre, Pământul!”, transmite consilierul local PNL, Adrian Bibu, administratorul județului Sibiu.
Ziua Internațională a Pământului a ajuns în acest an la a 53-a ediție și este marcată în toată lumea prin evenimente care urmăresc să celebreze planeta pe care trăim și natura care ne înconjoară.
„Cred în puterea exemplului, precum cred că rolul nostru este de a ne îngriji de natură, de a o respecta și, atunci când este nevoie, de a o primeni. Am reușit, alături de colegii din organizația municipală a PNL Sibiu să strângem câteva zeci de saci de gunoi din zona Gușterița, redând locului strălucirea de care, cu toții, avem mare nevoie. Personal, cred că Ziua Pământului este în fiecare zi, pentru că o casă atât de mare, cum este pentru noi toți, merită a fi sărbătorită cu bucurie și respect, în fiecare oră, din fiecare zi!”, transmite și președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean.




Comentariile sunt închise.