Student al Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” în anul I de studiu, Alexandru Alungulesă este întruchiparea fidelă a unui crez al cercetaşilor: „Întotdeauna primul, niciodată ştiut”! De fapt, pe Alexandru îl vezi din faţă doar în zona de start. De acolo, se porneşte într-un ritm care are în el răbdarea oamenilor din nordul Bucovinei, antrenamentul câmpulungean cu dimineţi în zăpezi, şi lupta lui cu timpul, cu turele academiei şi al traseelor din Sibiu, dar şi cu concurenţa.
Antrenorii laudă caracterul exemplar, modestia şi spiritul de corp şi de luptă, ale celui care a câştigat probele de 1500 m, 5000 m şi concursul de patrulă la Cupa competiţiilor aplicativ militare si sportive pentru instituţiile militare de învătământ, recent încheiată.
Studentul răspunde cu o bucurie sinceră de fiecare dată când aminteşte de domnul antrenor din liceul militar, care le purta dimineţile pe pante moldave. Alexandru recunoaşte că este vulnerabil în apă. Dar, îşi propune să devină rapid şi acolo, imediat după Campionatul militar de cros de la Vatra Dornei, din 30 mai.
La Maratonul Internaţional Sibiu 2017 Alexandru va alerga ultimul schimb al ştafetei Invictus (4x5300m) alături de st.sg. Cătălin Dumitriu, st.cap. Raul Şerban şi st.frt. Daniel Galdea. Ţintesc victoria, în onoarea câştigătorilor ştafetei din 2016 ( st.plt.maj Costin Filimon şi st.sg. Gabriel Păşcănuţ), pentru spiritul lor INVICTUS şi pentru colegii lor, studenţii AFT.
Fiţi alături de Alexandru şi ştafeta INVICTUS !
Semper Una !
Studenţii Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” vor alerga, pe 27 mai, alături de sibieni la Maratonul Internaţional Sibiu. Anul acesta, lotul AFT a ales să sprijine trei cauze: Dăm startul în viață, Apă pentru sănătate – Spitalul copiilor și EDU –TV. 54 de studenți și cadre militare vor lua startul în probele de maraton, semimaraton și cros, alături de ștafetele INVICTUS, SEMPER UNA și WILCO. Împreună cu ei, grupul de 33 de voluntari ai academiei va asigura traseul Poplaca – Valea Aurie.
Proiectul „Edu-Tv” și-a propus să ofere informare și educație pentru sănătate copiilor internați în Secția de Recuperare şi Neurologie pe perioada spitalizării. Proiectul va îmbunătăți calitatea mediului spitalicesc prin amenajarea, echiparea şi dotarea a 20 de saloane din secţia Recuperare Neuropsihomotorie Copii şi Neurologie Copii cu echipamente TV.
Prin proiectul „Dăm startul în viaţă” se doreşte dotarea secţiei de prematuri cu trei incubatoare moderne, mai bune, mai performante şi mai frumoase pentru micii luptători care, după ce au câştigat marile bătălii cu viaţa în terapia intensivă neonatală, se pregătesc să plece, în sfârşit, acasă.
Reducerea riscurilor legate de propagarea maladiile infecțioase care ar putea fi vehiculate prin apă, pentru pacienţii, familiile, dar si personalul Spitalului de Pediatrie Sibiu, acesta este scopul proiectului „Apă pentru Sănătate – Spitalul copiilor”. Iniţiatorii dorind să facă această schimbare prin achiziţionarea şi instalarea unui dispozitiv de sterilizare a apei din Spitalul de Pediatrie Sibiu (Astra).
Fiți alături de ei și de proiectele Sibiului ! Semper Una!
Foto : Petrică Maxim

