Un tânăr de 24 de ani a murit după ce a intrat cu mașina într-un autobuz, în Gușterița

Pompierii sibieni intervin de urgență pe Calea Gusteriței la un accident rutier dintre un autoturism și un autobuz aflat în stație. Au fost mobilizate un echipaj SMURD, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ cu medic.

„Forțele sosite la locul intervenției au descarcerat o persoană de sex masculin, aflată în stop cardio-respirator. S-au aplicat manevre de resuscitare însă din nefericire tânărul în vârstă de aproximativ 24 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul prezent la fața locului declarând decesul acestuia.”, transmite Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că șoferului unui autoturism, in vârstă de 24 de ani, sibian, ar fi intrat în coliziune cu un autobuz staționat în stație. Din păcate, în urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto. Alte persoane din autobuz nu au suferit vătămări corporale.

Comentariile sunt închise.