Agnițenii vă invită în acest weekend la ”Festivalul Primăverii”

Primăria orașului Agnita și Casa de Cultură ,,Ilarion Cocișiu” Agnita organizează ”Festivalul Primăverii” în perioada 20 – 21 mai, pe Strada 1 decembrie, începând cu ora 17.00.
„Sâmbăta va fi dedicată iubitorilor de muzică ușoară, iar duminica va fi rezervată pentru cei pasionați de muzică populară. Pe lângă spectacolele muzicale, la eveniment vor fi prezenți comercianți și producători locali, cu produse variate. Toți cei care doresc să se bucure de atmosfera de sărbătoare sunt bineveniți.”, transmit organizatorii Festivalului Primăverii.

 

Sâmbătă, 20 mai, ora 17:00, vor urca pe scenă pentru publicul agnițean MUSTANG, Dublu Click, Andreea Vlas Band, Dreamers, Olimpiu Băcilă, Cătălina Popa și Beatrice Simioana.

Iubitorii de muzică populară sunt așteptați în cea de-a doua zi de festival, la aceeași oră pentru a se bucura de spectacolul oferit de îndrăgiții interpreți de muzică populară Marcel Părău Brâncovean, Luminița Maria Dejan și Formația, Cătălina Popa, Mădălina Tatu, Georgiana Pătrânjel, Maria Elena Curticăpean, Tin Vasilescu, Paula Moldovan, Teodora Țerbea, Claudia Mihăilă, Adela Oros, Ioana Bogdan Roman, Ansamblurile Folclorice „Cununa” și „Cununa Veterani”, Formațiile de Copii ale Casei de Cultură „Ilarion Cocișiu” și Taraful Casei de Cultură „Ilarion Cocișiu”.

Agnițenii vă invită în acest weekend la ”Festivalul Primăverii”

 

Comentariile sunt închise.