Din 1995, Concursul-festival „Carl Filtsch” s-a impus treptat, devenind astfel cea mai importantă competiţie de interpretare pianistică din Transilvania. Înscrierea candidaților la Concursul-Festival „Carl Filtsch” – ediția a XXVII-a se face pânǎ la data de 25 iunie 2023, la următoarea adresă: Filarmonica de Stat Sibiu – Str. Cetăţii 3-5550160, Sibiu-România. Înscrierea candidaților se poate face și on-line, pe site-ul evenimentului sau accesând următorul link: https://forms.gle/a7KrfyWHL24C5ZVn7
Pe lângă organizatorul principal, Filarmonica de Stat Sibiu, acest proiect a fost susţinut de numeroase instituţii, fundaţii, asociaţii, ce s-au implicat în desfăşurare. Amintim aici: Consiliul Judeţean Sibiu, Primăria municipiului Sibiu, Consulatul General al Germaniei la Sibiu, Haus des Deutschen Ostens München, Münchener Musikseminar, Forumul Democrat al Germanilor din România, Münchensiebenbürgisch-Sächsische Stiftung, Heimatgemeinschaft der Deutschen aus Hermannstadt, Landmannschaft der Siebenbürger Sachsen in Deutschland, Bayerisches Staatsministerium für Arbeit und Sozialordnung, Familie und Frauen, cărora le mulțumim. Vă aşteptăm în curând la o nouă ediție!
Carl Filtsch va dovedi de la cea mai fragedă vârstă o predispoziție genială pentru muzică.
«Când copilul (Carl Filtsch – n. n.) va începe voiajele sale artistice, nu-mi va rămâne decât să închid <prăvălia>», spunea Fr. Liszt despre tânărul care în Viena, Paris sau Londra a fost aclamat și sărbătorit cu entuziasm.
Cele 25 compoziții ale lui Carl Filtsch nu au fost descoperite decât în 1960, iar acum, o parte dintre ele sunt readuse la viață de participanții la concurs.
Salonul literar-muzical „Carl Filtsch” va avea loc în data de 9 iulie 2023.


Comentariile sunt închise.