Eleva sibiancă, inspector șef pentru o zi la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sibiu

Emanuela Nicole Giura, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din municipiul Sibiu a avut oportunitatea de a fi inspector șef pentru o zi la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sibiu. Activitatea a avut loc între orele 09:00-14:00 și face parte din cadrul proiectului “Ce ar fi dacă…?” al Consiliului Judeţean al Elevilor Sibiu, structura reprezentativă a elevilor din judeţul Sibiu.

„Meseria de jandarm este plăcută, chiar dacă implică riscuri. A fost o experienţă foarte interesantă şi mă simt norocoasă că am avut ocazia să particip la această activitate. Am rămas plăcut impresionată de vizita la Postul de Jandarmi Montan Păltiniş”, ne-a declarat Nicole la finalul activităţilor.

Tânăra este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr” din municipiul Sibiu și preţ de câteva ore a cunoscut principalele atribuţii ale inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sibiu şi a avut posibilitatea de a desfăşura activităţi specifice de management, a decoperit o parte din activităţile şi misiunile specifice unităţii, inclusiv din domeniul Resurselor Umane. Eleva a participat şi la şedinţa de cooperare pentru manifestarea cultural-artistică Sibiu Fashion Days 2017.

 

 

Lasă un răspuns