Aproximativ 80 de elevi premianți ai Liceului Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu vor beneficia de o tabără de vară la Râu Sadului
76 dintre elevi din toate structurile Liceului Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu, copii premianți, vor participa în perioada 5-6 septembrie la o mini tabără, organizată la Râu Sadului.
„Asociația Prietenii Școlii Tălmaciu împreună cu Comunitatea mamelor din Tălmaciu oferă premianților Liceului Tehnologic Johannes Lebel Tălmaciu o mini tabără la Râu Sadului, ca semn de apreciere pentru strădania lor. Suma necesară, în valoare de 8400 lei, a fost strânsă ca urmare a desfășurării campaniei Susțin performanța„. Elevii vor fi sărbătoriți festiv, deoarece se va organiza o petrecere cu tort și șampanie. Aducem mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în campanie.”, transmite Aura Maria Avram- Radu, directorul Liceului Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu.
Elevii vor participa la activități sportive în aer liber organizate de profesorul de sport Chidu Cristian.

Comentariile sunt închise.