Într-un spectacol impresionant ce marchează finalul anului pastoral, 150 de ciobani, artiști, lăutari și dansatori se vor aduna pentru a reconstitui obiceiul ancestral al coborâtului oilor de la stână. Evenimentul, ce poartă numele „De la stână la joc și horă”, va aduce în prim-plan ateliere de muzică și dans, oferind participanților o incursiune autentică în tradițiile pastorale românești.
Pe lângă atmosfera plină de voie bună și cântec, evenimentul va fi marcat de momentele emoționante în care ciobanii își vor reîntâlni familiile și prietenii. Aceste întâlniri vor aduce cu sine bucurie și emoție, reflectând unitatea și comunitatea care stau la baza vieții pastorale.
Organizat în cadrul programului cultural „Animă ASTRA!”, evenimentul este proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2023. Prin aceasta, se urmărește promovarea și păstrarea tradițiilor autentice, oferind oportunitatea comunității să se bucure de bogăția culturală și artistică a zonei.
„De la stână la joc și horă” va avea loc duminică, 24 septembie, în Muzeul Astra, oferind o experiență memorabilă celor prezenți. Este un prilej deosebit de a descoperi și celebra rădăcinile adânci ale culturii pastorale românești, într-un cadru autentic și plin de viață.

Comentariile sunt închise.