Vaccinarea antirujeolă a tuturor copiilor cu vârste între 9 luni și 9 ani

  •  Prefectul Lucian Radu a condus vineri, 21 iulie, prima ședință a Comisiei mixte pentru monitorizarea și sprijinirea campaniei de vaccinare antirujeolică în județul Sibiu, constituită prin Ordinul Prefectului nr. 337/20.07.2017.
    „În satele în care nu există punct sanitar, copiii vor fi transportați cu microbuzele școlare până la dispensarul comunei, pentru a fi vaccinați. Am cerut și am obținut sprijinul primarilor în acest sens”, a subliniat prefectul Lucian Radu.
    Analizând datele Direcției de Sănătate Publică (DSP) privind localitățile vulnerabile și situația internărilor înregistrate de Spitalul Clinic de Pediatrie, membrii Comisiei au identificat o serie de soluții pentru vaccinarea tuturor copiilor cu vârste între 9 luni și 9 ani.

     

    De la începutul anului, 41 de copii au fost internați la Spitalul Clinic de Pediatrie, cu forme de rujeolă complicate. Managerul spitalului, dr.Stelian Banciu, a propus dislocarea câtorva medici rezidenți de la Pediatrie și Infecțioase pentru a merge în județ, să ajute medicii de familie.
    La rândul său, directorul Direcției de Sănătate Publică, dr. Gabriel Budescu, a precizat că în comuna Brădeni, unde nu există medic de familie, vaccinarea va fi realizată de specialiștii DSP, care se vor deplasa acolo. În fiecare săptămână, DSP va întocmi o informare privind stadiul derulării campaniei de vaccinare antirujeolică în județ, pe care o va prezenta Prefectului jdețului Sibiu.
    Comisia mixtă pentru monitorizarea și sprijinirea campaniei de vaccinare antirujeolică în județul Sibiu are următoarea componență:
    1. Lucian Radu – prefectul județului Sibiu – Coordonator
    2. Rodica Țârlea – șef Serviciu Administrație publică locală și
    coordonare spitale – reprezentant al Președintelui Consiliului
    Județean Sibiu – membru
    3. Gabriel Budescu – Director executiv al Direcției de Sănătate
    Publică Sibiu – membru
    4. Nicolaeta Ilie – medic epidemiolog, Compartimentul supraveghere
    epidemiologică și control boli transmisibile – membru
    5. Vasile Spinean – Președinte-director general al Casei de Asigurări
    de Sănătate Sibiu – membru
    6. Loredana Piloff – Președinte al Filialei Sibiu a Societății Naționale
    a Medicilor de Familie – membru
    7. Felicia Gabriela Gligor – Președinte al Filialei Sibiu a Colegiului
    Farmaciștilor din România – membru
    8. Cornel Benchea – Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență
    Sibiu – membru
    9. Stelian Banciu – Managerul Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu –
    membru
    10.Maria Ciociu – Agenția Regională pentru Romi Alba – membru
    11.Florin Hariga – Director SOS Satul Copiilor Cisnădie – membru
    12.Diana Mocan – consilier superior Instituția Prefectului – Județul
    Sibiu – secretar

Lasă un răspuns