Președintele CSC 1599 Șelimbăr și-a arătat recunoștința pentru Larisa și Mihai Olescu (suporterii care le-au fost alături oricând și oriunde)
Jumătate din familia Olescu (mai exact, Mihai și fiica sa, Larisa) a fost zilele trecute primită cu căldură de Cornel Stănilă, președintel Clubului CSC 1599 Șelimbăr, care le-a mulțumit pentru susținerea necondiționată a echipei de fotbal. Gestul a venit ca o recunoaștere a eforturilor susținute și a dorinței neîncetate de a fi mereu prezenți în tribună, fie că este vorba de meciuri „acasă” sau din deplasare, în locații precum Avrig, Mioveni, Cisnădie, Vâlcea sau București. Mihai, soția sa, Claudia, și cei doi copii, Larisa și Andrei Zian, fac parte dintre suporterii care nu ratează niciun meci al echipelor CSC 1599 Șelimbăr sau AFC Hermannstadt. Dedicarea lor față de fotbal și susținerea nemărginită pentru cluburile sibiene au făcut din familia Olescu un exemplu de pasiune și implicare comunitară.
„Ieri am avut ONOAREA și plăcuta plăcere de a fi în biroul domnului Cornel Stănilă, președinte al Clubului CSC 1599 Șelimbăr. Familia călăreților ne-au mulțumit pentru că le-am fost alături acasă și în deplasări (cu : Metaloglobus, la București, în cantonamentul din Bulgaria, la Mioveni, la Avrig, la Vâlcea, la Cisnădie…și vom rămâne mereu) Vom fi alături de fotbalul sibian și nu numai… suntem suporteri sibieni. Duminică, 8 octombrie, ora 11:30, Stadionul Măgura din Cisnădie va fi gazda primelor două clasate din Liga a II- a din România, la fotbal. Haideți să ne încurajăm echipa sibiană, singura echipă din județul Sibiu la fotbal în Liga a II- a. Forța CSC 1599 Șelimbăr!. Luptați pentru demnitate și onoare, călăreților! Andrei_Zian a lipsit. El a fost la studii, la grădi”, spune Mihai Olescu.



Comentariile sunt închise.