Până în prezent 54 de clădiri destinate învăţământului nu au autorizaţie de funcţionare în caz de incendiu. Dintre aceste clădiri, 7 aparțin grădinițelor din localitățile Sibiu și Mediaș, 29 şcolilor de pe raza judeţului Sibiu. Alte 18 clădiri aparțin liceelor de pe raza localităților Sibiu, Agnita, CopșaMică, Dumbrăveni, Miercurea Sibiului, Săliște, Tălmaciu și Târnava.
Potrivit ISU Sibiu deţinerea autorizaţiei nu exclude riscul producerii unui incendiu. Aşa cum nici lipsa acestui document administrativ nu maximizează riscul producerii.
„Inspectorii de prevenire din cadrul inspectoratului nostru au desfășurat, în cursul acestui an, încolaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, două instructaje cu directorii instituţiilor de învăţământ care nuau aviz și/sau autorizație de securitate la incendiu pentru clădirile noi, sau pentru cele care au suferit lucrăride modernizare sau extindere, în vederea conștientizării acestora asupra necesității respectării legislației învigoare și a organizării modului de îndeplinire a cerinței esențiale securitate la incendiu.„, a spus prim adjunct al inspectorului sef –mr. Lucian Trefaș.
Pregătirea elevilor și a personalului din cadrul unităţilor de învăţământ în domeniul situaţiilor deurgenţă, este o activitate aflată în permanență în primul plan al preocupărilor noastre, derulată periodic prinexerciţii de evacuare la unităţile de învăţământ la care participă elevii, preșcolarii, personalul didactic șinondidactic.
De asemenea, ISU Sibiu este un aliat al sistemului de învățământ în ceea ce privește activitateade informare preventivă.
