Săptămâna Altfel la Muzeul ASTRA

Săptămâna Altfel la Muzeul ASTRA. O serie de activități educaționale programate pentru școli în cadrul Programului Muzeul se prezintă: trasee tematice de tip Quiz și Vânătoare de comori, Pune moara pe hartă, Povestea micului pescar, Ierbarul pădurii, Povestea firului de lână, Ceramica de Horezu-oameni, materiale și unelte care ridică vase, Nod cu cântec și descântec, Culorile Săpânței, Dansul măștilor de la Nereju. 

În această perioadă, în intervalul orar 10.00-16.00, micii vizitatori se pot bucura de ateliere demonstrative:
-atelier de realizat funii – la Gospodăria din Lisa
-ateliere de confecționat obiecte din piele la Gospodăria din Săliște (sector textile)
-ateliere de realizat obiecte miniaturale/ludice la Casa din Cisnădioara
-confecționat obiecte tradiționale din lemn, la gospodăria oltenească din Târgu Cărbunești, sector Lemn.
În cadrul atelierelor din Programul ,,Animă ASTRA”, între 10.00 și 16.00, vizitatorii au de ales între următoarele ateliere: olărit și confecționarea obiectelor din ceramică, arderea ceramicii într-un cuptor tradițional,ateliere de croitorie, croșetat, confecționat obiecte din pâslă, confecționarea instrumentarului casnic și agricol folosit în grădina urbană, confecționarea mobilierului arhaic în Gospodăria Călinești-Berbești.
Proiectul cultural Animă ASTRA este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2023. Astfel, Primăria Sibiu susține programele dedicate valorificării patrimoniului comunităților și a valorilor meșteșugărești
Pentru a ilustra personajele importante din lumea rurală a secolelor XIX –XX, cei mici vor face cunoștință prin animații și scenarii culturale cu: învățătorul, primarul și chiaburul după cum urmează:
-Învățătorul: marți, 24 octombrie și vineri, 27 octombrie, orele 9-12, Școala din Ticera;
-Primarul: luni, 23 octombrie, miercuri, 25 octombrie, joi, 26 octombrie, orele 10-13, Școala din Ticera;
-Chiaburul: marți, 24 octombrie, miercuri, 25 octombrie, vineri, 27 octombrie, Gospodăria din Găleșoaia, orele 14-15.

Comentariile sunt închise.