Constantin Șovăială: Ciolacu nu va putea pune pumnul în gură tuturor primarilor!

Guvernul a adoptat vineri o nouă ordonanţă de urgenţă de reducere a cheltuielilor publice. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 90/2023 – în vigoare de vineri 27 octombrie 2023 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar asumată prin Programul de convergență, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

„Ordonanța de “reducere a cheltuielilor bugetare” blochează fondurile primarilor. Acest fapt nu este altceva decât furt din banii oamenilor, așa cum au făcut comuniștii la naționalizare. Nu este normal ca cineva, chiar daca îl cheamă Ciolacu, să vină și să interzică primăriilor să-și gestioneze proprii bani așa cum știu mai bine. Dacă cineva cheltuiește un ban ilegal – există instituții ale statului care ar putea face verificări. Ciolacu nu este nici instanță de judecată, nici ANAF.”, transmite Constantin Șovăială

„Această ordonanță încalcă chiar și Constituția deoarece subordonează, peste noapte, primăriile Guvernului. Primarii sunt aleși de cetățeni în mod direct, nu ar trebui să aibă un „Ciolacu peste pupăză” care să le spună cât și când să cheltuiască. Încalcă, așadar, și legile care definesc autonomia locală și însăși Carta Autonomiei Locale a Consiliului Europei. Nimeni nu a negociat ceea ce scrie Ciolacu în Ordonanță. Lipsa de dialog îi va fi fatală. Oare câți primari de la PSD și PNL vor mai suporta această dictatură? Dacă tot decide Ciolacu de ce are nevoie o comunitate – să îi demită pe toți primarii și consilierii locali și să decidă singur de la centru ce facturi va achita și pe care le va refuza la plată!”, mai spune Șovăială

Comentariile sunt închise.