Foto- Video Județul Sibiu are prima Agenție de Business din România organizată în cadrul unei administrații publice județene
La un an distanță de la lansarea proiectului ”Sibiu Business Agency”, inițiatorii au organizat miercuri, 8 noiembrie, o conferință de presă prin intermediul căreia ne-au prezentat stadiul în care se află acum acest proiect pilot și inedit organizat în județul nostru. Și de data aceasta, gazdă a fost tot Consiliul Județean Sibiu, locație unde va avea sediul și va funcționa ”Sibiu Business Agency”. La eveniment au participat Vlad Vasiu (unul dintre vicepreședinții Consiliului Județean Sibiu), Adrian Bibu (administratorul județului Sibiu), Florin Jianu – președinte al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, precum și Adrian Rada – președinte Patronatul Județean al Întreprinderilor Mici și Mijlocii – IMMpact. Știrea inițială poate fi citită aici.
„Despre Sibiu Business Agency putem spune cu toată încrederea că este un proiect pilot, avangardist în România. Nu mai există la nivelul niciunui consiliu județean sau de primării, cel puțin așa cum ne-am gândit să-l facem noi. Dar este un tip de proiect pe care l-am întâlnit în deplasările și delegațiile externe pe care le-am făcut, dar și în cadrul altor delegații pe care noi le-am primit la Consiliul Județean Sibiu. Multe regiuni, provincii din Europa acest tip de agency, care este de fapt un angajat al instituției regionale și care are ca scop facilitarea lucrului cu autoritățile a investitorilor străini. (…) Inclusiv tot ce înseamnă intreprinderi și oameni de afaceri din județul Sibiu vor putea fi promovate la nivel extern prin acest Sibiu Business Agency, deoarece va parte din delegațiile și deplasările pe care reprezentanții Consiliului Județean Sibiu le vor face în afara țării. Gândirea este în două direcții: una să sprijine potențialii investitori străini, iar cea de-a două să sprijine afacerile locale, adică să fie promovate și să se dezvolte și în relații comerciale externe prin intermediul Sibiu Business Agency”. a spus Vlad Vasiu.

Despre prima conferință de presă dedicată acestui proiect puteți afla în cele ce urmează:
Sibiu Business Agency are propriul site
Inițiatorii au creat și un site cu informații disponibile în limbile română și engleză., iar pentru detalii despre ce presupune proiectul Sibiu Business Agency pot obține momentan informații de la un domn pe nume Radu Popa (angajat al Consiliului Județean Sibiu), care a participat încă de la început la realizarea acestui proiect. Site-ul poate fi vizionat aici.
Potrivit administratorului județului Sibiu, Adrian Bibu, Sibiu Business Agency va funcționa în incinta Consiliului Județean Sibiu și în acest moment lucrează la fișa postului și la profilul candidatului ideal. În următoarea perioadă, posibil la sfârșitul acestei luni ar putea fi scos postul la concurs pentru înscrierea candidaților. În perioada de implementare a proiectului, a fost parcursă o serie de etape care au inclus sondarea nevoilor investiționale ale comunităților din județul Sibiu, dialoguri cu oameni de afaceri, a fost realizată o analiză a datelor culese și elaborate proceduri specifice de lucru, astfel încât, Sibiu Business Agency să poată fi operaționalizată.
„Acest proiect este deosebit de important pentru județul Sibiu și ne bucurăm că am reușit să implementăm acest proiect prin fonduri europene. Împreună cu echipa Consiliului Județean Sibiu, cu doamna președintă Daniela Cîmpean și domnul vicepreședinte Vlad Vasiu am avut discuții de mult timp și ne-am dorit să înființăm un astfel de birou pentru că am ajuns la concluzia că este foarte important să venim noi atât în întâmpinarea oamenilor de afaceri, cât și a investitorilor străini. Acesta este motivul pentru care am înființat acest birou sau compartiment Sibiu Business Agency, urmează în următoarea perioadă să stabilim exact profilul angajatului care va fi. Ne dorim ca acest angajat să aibă experiență în domeniu, să cunoască bine mai multe limbi străine, deoarece vrem să mergem în întâmpinarea investitorilor. (…) Domnul Radu Popa face parte din Direcția Arhitec Șef, a fost parte din acest proiect pe toată perioada implementării. (…) Lucrăm la fișa postului și la profilul candidatului pentru că ne dorim să avem candidatul potrivit pentru această funcție care nu este o joacă, ci o responsabilitate foarte mare. În ceea ce privește concursulul pentru ocuparea acestui post va fi transparență și vom anunța lansarea concursului. Agenția va funcționa în interiorul Consiliului Județean și, în acest sens, am creat un departament nou prevăzut, în primă instanță, cu un post. În perioada următoare vom organiza un concurs pentru găsirea unei persoane care să fie încadrată pe acest post, persoană care trebuie să cunoască foarte bine limbile de circulație internațională, să aibă cunoștințe despre mediul de business, să fie dispusă să promoveze interesele mediului sibian de afaceri atât în interiorul țării, cât și peste hotare.”, a menționat Adrian Bibu.

Principalele activități din cadrului proiectului sunt:
- Analiză a nevoilor de investiții și promovare a exporturilor;
- Realizarea unei proceduri, a unei strategii de promovare și dezvoltare a investițiilor și promovare a exporturilor + înființarea biroului Sibiu Business Agency;
- Derularea activităților de formare în domeniul promovării exporturilor și al internaționalizării IMM-urilor.
Prezent la conferința de presă organizată cu acest prilej, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, a arătat că „Astăzi, județul Sibiu face această trecere asumată, de la a aștepta investitorii, la a merge în întâmpinarea lor. Să știți că l-am prezentat ca un model de bună practică și la nivel național săptămâna trecută în fața la 1000 de persoane, a prim- ministrului, a președintelui Senatului, a miniștrilor din Cabinetul Guvernamental ca fiind un model unicat. Folosesc acest prilej pentru a-i mulțumi și doamnei președintă Daniela Cîmpean pentru că a fost alături de noi, cu care am vorbit la telefon în mod constant, care de fiecare dată s-a interesat de stadiul acestuia. Doamna președintă și echipa Consiliului Județean Sibiu au fost interesați și activi în realizarea acestui concept. Deja, există în organigrama Consiliului Județean Sibiu acest birou de promovare și atragare a investițiilor denumit generic Sibiu Business Agency (care își propune să fie un integrator al activităților din sfera privată) În mod natural trebuia să apară un astfel de birou pentru că investitorii caută de fapt un dialog cu administrația publică.”

”Sibiu Business Agency” este inspirat după ”Viena Businees Agency, iar din acest considerant la finele lunii octombrie a anului trecut echipa sibiană a participat la un schimb de experiență în Viena. Știrea poate fi citită mai jos:
FOTO | Echipa Sibiu Business Agency – schimb de experiență la Viena Business Agency
„În urma unei muncii de aproximativ doi ani de zile reușim să ne atingem obiectivul de a crește capacitatea consililor naționale a intreprinderilor mici și mijlocii de a formula politici și de a implementa astfel de programe pentru sprijinul antreprenorilor atât români, cât și al celor care investesc în România. Nu a fost ușor! Felicitări echipei! A fost o muncă de echipă. Acest concept fiind nou a trebuit să luăm totul din mers, dar am avut experiența celor de la Viena Business Agency, care este un model pentru noi și pe care sperăm să-l ajungem în viitor.”, a precizat și Adrian Rada – președinte Patronatul Județean al Întreprinderilor Mici și Mijlocii – IMMpact.


Comentariile sunt închise.